Marea înghite locuințele oamenilor din Bangladesh într-un ritm accelerat. „Prea târziu pentru a preveni dezastrele”

62457308

Un locuitor din Bangladesh, Abdul Aziz, a fost nevoit să îşi abandoneze locuinţa, iar acum pescuieşte în apele care i-au acoperit fosta casă, în contextul unuia dintre cele mai frenetice ritmuri de creştere a nivelului mării din lume.

În zonele costiere dens populate ale acestei ţări din Asia de Sud, "peste un milion de persoane riscă să fie strămutate" până în 2050 în ritmul actual, potrivit studiului publicat luna trecută.

După un ciclon devastator în 2007, Aziz, care este pescar, s-a mutat la jumătate de kilometru distanţă de casa sa distrusă, pentru a se proteja de mareele de furtună. Un an mai târziu, marea a înghiţit cartierul în care se afla fosta sa locuinţă. "Peştii înoată acolo, în apele (care acoperă) pământul meu", a declarat el pentru AFP, arătând spre satul său dispărut.

"Puţine ţări se confruntă cu efectele diverse şi de amploare ale schimbărilor climatice la fel de acut ca Bangladesh", a scris Abdul Hamid, directorul general al Departamentului de Mediu din Bangladesh, în studiu.

Bazându-se pe date satelitare culese pe parcursul unui sfert de secol de către agenţia spaţială americană NASA şi de către omoloaga sa chineză CNSA, cercetătorii au stabilit că Bangladesh, o ţară cu altitudine mică, se confruntă cu creşteri ale nivelului mării cu 60% mai mari comparativ cu media la nivel mondial.

„Mesaj clar”

Pe planetă, creşterea nivelului mărilor nu se petrece uniform, în principal din cauza câmpului gravitaţional neuniform al Pământului şi a variaţiilor din dinamica oceanelor.

Creşterile peste medie din Bangladesh sunt rezultatul mai multor factori, inclusiv topirea calotelor glaciare, volumul mărit de apă ca urmare a încălzirii oceanelor şi cantităţi mari de apă dulce care se varsă în Golful Bengal la fiecare muson, potrivit profesorului A.K.M. Saiful Islam, de la Universitatea de Inginerie şi Tehnologie din Bangladesh, care a condus studiul.

În ultimele decenii, creşterea nivelului mării pe coasta acestei ţări a fost de 4,2 până la 5,8 milimetri pe an, comparativ cu media la nivel mondial de 3,7 milimetri, a notat acest membru al Grupului interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (GIEC/IPCC).

Studiul oferă „un mesaj clar", potrivit cercetătorului: factorii de decizie politică trebuie să se pregătească să limiteze consecinţele fenomenului şi să se adapteze la acesta.

Ameninţare multiplă

Zonele de coastă din Bangladesh au, în general, o altitudine de doar unul sau doi metri peste nivelul mării. Furtunile contribuie la pătrunderea apei de mare pe uscat, aceasta ajungând apoi în fântâni şi lacuri şi distrugând recoltele.

„Când creşterea este mai importantă, apa de mare se infiltrează în casele şi pe pământul nostru", a declarat Ismail Howladar, un fermier de 65 de ani care cultivă orez, ardei, cartofi dulci şi floarea soarelui. „Ne aduce numai pierderi", a spus el.

Shahjalal Mia deţine un restaurant şi vede că marea "câştigă teren" în fiecare an. „Dacă nu vor mai fi plaje, nu vor fi nici turişti", a declarat el.

În Bangladesh, ameninţările se multiplică.

Dincolo de nivelul mării, cicloanele, care au provocat sute de mii de decese în ultimele decenii, devin din ce în ce mai frecvente, mai violente şi mai persistente pe fondul schimbărilor climatice, potrivit experţilor. Valurile de căldură sunt, de asemenea, din ce în ce mai intense.

La cei 63 de ani ai săi, Mia a declarat că a observat o înrăutăţire a cicloanelor, în fiecare an existând "două, trei, chiar patru" astfel de fenomene.

În ceea ce priveşte temperaturile din timpul valurilor de căldură, când termometrul indică uneori peste 40 de grade Celsius, "corpurile noastre nu se pot descurca", a spus el.

„Prea târziu"

Bangladesh este unul dintre statele cele mai vulnerabile la schimbările climatice, conform indicelui global de risc climatic (Global Climate Risk Index, CRI).

În aprilie, ţara cu o populaţie de aproximativ 170 de milioane de locuitori a cunoscut cea mai fierbinte lună din istoria acestor înregistrări.

Apoi, în mai, un ciclon, printre cele mai persistente şi rapide dintre cele observate în Bangladesh, a ucis cel puţin 17 persoane şi a distrus 35.000 de gospodării, potrivit agenţiei guvernamentale de meteorologie.

În opinia lui Ainun Nishat, specialist în schimbări climatice la Universitatea Brac din Dacca, capitala Bangladeshului, cei mai săraci plătesc preţul pentru emisiile de carbon ale celor mai bogate ţări. „Nu putem face nimic pentru Bangladesh dacă alte naţiuni, în special statele bogate, nu fac nimic pentru a combate emisiile", a spus el.

„Devine prea târziu pentru a preveni dezastrele", a subliniat Nishat.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Reacția Kievului în privința condițiilor impuse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina

Ucraina a respins vineri condiţiile lui Vladimir Putin pentru o încetare a focului şi o pace negociată, respectiv retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea Ucrainei la aspitația de aderare la NATO.

Industria turismului din Europa este pe cale să îşi revină. Destinațiile europene se pregătesc de valul de turiști

Odată cu apropierea verii, turiştii vor inunda cele mai populare destinaţii din Europa. Datele cele mai recente arată că industria turismului s-a stabilizat după declinul grav înregistrat în perioada pandemiei de Covid-19.

Putin a enumerat condițiile impuse de Rusia pentru încetarea focului în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o încetare imediată a focului de îndată ce Ucraina îşi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova în estul şi sudul ţării şi va renunţa la planurile de aderare la NATO.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.