Mandat de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant, sub acuzația de crime de război. CPI a pronunțat decizia

62491776
Shutterstock

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant pentru crime de război în Gaza.

CPI a emis mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant pentru presupuse crime de război în Fâșia Gaza.

Este o decizie fără precedent a Curții Penale Internațională de a emite mandate de arestare pe numele prim-ministrului în funcție Benjamin Netanyahu și al fostului ministru al apărării Yoav Gallant, întrucât este prima dată când Curtea emite astfel de mandate împotriva liderilor unei țări considerate democratice, arată „Times of Israel”.

Cei trei judecători ai Camerei preliminare I a CPI au emis mandatele în unanimitate pentru acuzații de crime împotriva umanității și crime de război pe care procurorul Curții, Karim Khan, susține că au fost comise în timpul desfășurării războiului împotriva Hamas din Gaza. Atât Netanyahu, cât și Gallant vor putea fi arestați dacă călătoresc în oricare dintre cele peste 120 de țări care sunt parte la CPI, arată sursa citată.

De asemenea, instanța a emis un mandat împotriva lui Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri (cunoscut și sub numele de Mohammed Deif) pentru masacrul din 7 octombrie 2023, care a declanșat războiul. Israelul susține că l-a ucis pe Deif într-o lovitură aeriană, însă Hamas nu a recunoscut niciodată în mod oficial moartea acestuia.

„Camera a emis mandate de arestare pentru două persoane, domnul Benyamin Netanyahu şi domnul Yoav Gallant, pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război comise cel puţin de la 8 octombrie 2023 până cel puţin la 20 mai 2024, ziua în care procuratura a depus cererile pentru mandatele de arestare”, a declarat CPI într-un comunicat, adăugând într-un alt comunicat că a fost emis un mandat similar şi pentru Mohammed Deif, lider Hamas care între timp a fost eliminat de armata israeliană.

Netanyahu şi alţi lideri israelieni au condamnat cererea procurorului-şef al CPI, Karim Khan, de emitere a mandatelor de arestare ca fiind ruşinoasă şi antisemită. Preşedintele american Joe Biden l-a criticat, de asemenea, pe procuror şi şi-a exprimat sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva Hamas. Hamas a criticat, de asemenea, solicitarea lui Karim Khan.

Însă joi, instanţa a decis să dea curs solicitării procurorului CPI. „Camera a considerat că există motive rezonabile să se creadă că ambele persoane au privat în mod intenţionat şi cu bună ştiinţă populaţia civilă din Gaza de obiecte indispensabile supravieţuirii lor, inclusiv alimente, apă şi medicamente şi materiale medicale, precum şi combustibil şi electricitate”, au argumentat cei trei judecători în decizia lor unanimă de a emite mandate pentru Netanyahu şi pentru fostul său ministru al apărării, Yoav Gallant.

Decizia îi transformă pe Netanyahu și pe ceilalți în persoane „most wanted” și este probabil să îi izoleze și mai mult și să complice eforturile de negociere a unei încetări a focului pentru a pune capăt conflictului de 13 luni. Cu toate acestea, implicațiile sale practice ar putea fi limitate, deoarece Israelul și principalul său aliat, Statele Unite, nu sunt membri ai Curții, iar mai mulți dintre oficialii Hamas au fost uciși ulterior în conflict. CPI a explicat că acceptarea de către Israel a jurisdicției Curții nu a fost necesară în emiterea acestei decizii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO O prezentatoare TV și-a cucerit fanii după ce s-a fotografiat la Italian Open: ”Bărbații merg la război pentru femei ca tine”
FOTO O prezentatoare TV și-a cucerit fanii după ce s-a fotografiat la Italian Open: ”Bărbații merg la război pentru femei ca tine”
Citește și...
Un șofer a intrat cu mașina în protestatari, la Belgrad. A fost arestat pentru „tentativă de omor calificat”

Un şofer care a intrat cu maşina în manifestanţii antiguvernamentali din centrul Belgradului, rănind un bărbat de 90 de ani, a fost arestat pentru tentativă de omor, a anunţat joi poliţia, relatează AFP.

Argentina caută sursa focarului de hantavirus. Zeci de persoane rămân izolate în Franța

O misiune ştiinţifică argentiniană se va deplasa săptămâna viitoare la Ushuaia pentru a cerceta eventuala prezenţă în zonă a rozătoarelor purtătoare de hantavirus, a anunţat o autoritate sanitară locală, relatează BFMTV. 

SUA opresc trimiterea a 4.000 de soldați în Polonia. Ce spune NATO despre apărarea flancului estic

SUA a anulat desfășurarea planificată a trupelor în Polonia. Un înalt oficial militar al NATO a declarat că forțele de întărire „nu sunt luate în calcul în planurile de descurajare și apărare ale NATO”. 

Recomandări
Rodul reformelor: UE a aprobat României 2,6 miliarde de euro din PNRR. Bolojan vorbește despre „însănătoșirea economiei”

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că aproape 40% din banii colectați de stat merg deja către salariile din sectorul public, iar România a intrat tehnic în recesiune.

România riscă să piardă 15 miliarde de euro din PNRR dacă reformele restante nu sunt adoptate în timp util

Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, avertizează că România riscă să piardă până la 15 miliarde de euro din PNRR dacă reformele și proiectele asumate în fața Comisiei Europene nu vor fi duse la capăt.

Schema prin care 30.000 de oameni din toată Europa au căzut în plasa unor escroci. Horia Brenciu: ”Mi-au scris oamenii”

Cel puțin 30.000 de oameni din toată Europa, inclusiv din România, au căzut în plasa unor escroci.