Maia Sandu s-a întâlnit cu Codruța Kovesi la Bruxelles: ”Este un prim pas”

62169537
Facebook.com

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, duminică, la Bruxelles, cu Laura Codruţa Kovesi, Procuror-şef al Parchetului European.

 

 

Maia Sandu efectuează luni şi marţi o vizită oficială la Bruxelles, în timpul căreia va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul instituţiilor Uniunii Europene (UE), informează Deschide.md şi Moldpres, potrivit Agerpres.

Preşedinta Republicii Moldova a scris pe pagina sa de Facebook că în timpul acestei întrevederi a discutat cu Laura Codruţa Kovesi despre "nevoia de a impulsiona reformele din sistemul justiţiei în Republica Moldova".

”Am avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu Laura Codruța Kövesi, Procuror-șef al Parchetului European. Am discutat despre nevoia de a impulsiona reformele din sistemul justiției în Republica Moldova. De asemenea, ne-am manifestat interesul reciproc de a stabili o relație de colaborare între Parchetul European și instituțiile de combatere a corupției din Republica Moldova. Este un prim pas pentru a iniția și a desfășura activități comune în ceea ce privește combaterea contrabandei și a spălării de bani.” - a anunțat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Vizită oficială la Bruxelles a președintelui Republicii Moldova

 

În prima zi a vizitei, luni, Maia Sandu va avea întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, cu Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreşedintele Comisiei Europene, Josep Borrell.

De asemenea, ea se va întâlni cu Johannes Hahn, Comisar European pentru Buget şi Administraţie, cu Didier Reynders, Comisar European pentru Justiţie şi cu Oliver Varhelyi, Comisar European pentru Vecinătate şi Politica de Extindere.

Marţi, în a doua zi a vizitei oficiale, preşedintele Maia Sandu va avea întrevederi cu Alexander De Croo, prim-ministru al Regatului Belgiei, cu Majestatea Sa Regele Philippe al Belgiei şi cu David Maria Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

De asemenea, Maia Sandu va avea o serie de întrevederi cu membri ai Parlamentului European şi cu alţi demnitari europeni de rang înalt.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62169533
A supraviețuit radiațiilor, dar a murit de Covid. Câți ani avea șeful operațiunii de lichidare a dezastrului de la Cernobîl

Generalul Nikolai Antoshkin, care a ajutat la limitarea dezastrului nuclear de la Cernobîl, a murit la 78 de ani, din cauza Covid-19.

62151163
Surse: Donald Trump intenţionează să semneze peste 100 de graţieri, dar nu şi pentru el însuși

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu intenţionează să semneze o graţiere pentru el însuşi, deşi pregăteşte pentru marţi o listă cu peste 100 de astfel de acte, a declarat agenţiei Reuters o sursă informată despre demersul respectiv.

62169414
Pregătiri la Washington pentru învestirea echipei Biden-Harris. Ce măsuri s-au luat

Pregătirile pentru ceremonia de învestire a echipei Biden-Harris au intrat în linie dreaptă. Cu exact trei zile înainte de depunerea jurământului, capitala federală arată că o cetate fortificată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.