Maduro, trădat de peste 100 de membri ai forțelor de ordine. Au fugit în Columbia

62023934
Agerpres

Peste 100 de membri ai forțelor de ordine venezuelene au dezertat, în acest weekend, și s-au refugiat în Columbia.

Aceşti militari şi poliţişti, al căror rang nu este precizat, au trecut majoritatea în Columbia prin departamentul Norte de Santander, a cărui capitală Cucuta se învecinează cu statul venezuelean Tachira, informează AFP, citat de Agerpres.

Opozantul Juan Guaido, recunoscut drept preşedinte interimar de circa 50 de ţări, a promis o amnistie pentru membrii forţelor de securitate care s-ar delimita de guvernul Maduro, al cărui sprijin principal este armata.

venezuela violente

Primele dezertări au avut loc sâmbătă dimineaţa, înainte ca Juan Guaido să anunţe de la Cucuta plecarea de camioane încărcate cu alimente şi medicamente, trimise în special de SUA pentru a tempera penuriile din Venezuela.

Guaido, aflat la Cucuta de vineri, în pofida unei interdicţii judiciare de a ieşi din Venezuela, a sosit duminică la Bogota, unde va participa la reuniunea Grupului de la Lima, prevăzută să aibă loc luni în capitala columbiană.

venezuela violente

Venezuela numără 365.315 membri ai forţelor de ordine şi 1,6 milioane de miliţieni civili.

Chiar dacă a fost acuzat de adversarii săi că a fost reales în mod fraudulos la preşedinţie, Nicolas Maduro se bucură încă de sprijinul Statului Major al armatei şi refuză intrarea de ajutor umanitar în Venezuela, văzând în aceasta un preambul la o intervenţie armată americană care să-l înlăture de la putere.

politie din Venezuela

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61993554
Conflict diplomatic între Suedia și Rusia, din cauza avion rus de luptă

Autoritățile suedeze îl vor convoca, luni, pe ambasadorul Rusiei, pentru a oferi explicații cu privire la un avion de luptă rus care s-a apropiat la aproximativ 20 de metri de un avion de recunoaștere aparținând Suediei, în spațiul aerian internațional.

62023992
Marș cu mii de persoane la Moscova și Sankt Petersburg, în memoria lui Boris Nemțov. FOTO

Mii de persoane au ieșit, duminică, în stradă la Moscova și Sankt Petersburg, pentru a-i aduce un omagiu lui Boris Nemțov, asasinat în urmă cu patru ani lângă Kremlin.

62023796
Avertismentul transmis de UE lui Maduro, după violențele din Venezuela

Uniunea Europeană a condamnat, duminică, actele de violență din Venezuela și măsurile luate de Nicolas Madruo pentru a împiedica primirea de ajutor umanitar.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.