Locuitorii unei insule din Italia au fost evacuați din cauza nivelului crescut de dioxid de carbon

62226055
Getty

Primarul oraşului italian Vulcano de pe insula cu acelaşi nume a ordonat o evacuare parţială pe perioada nopţii a rezidenţilor care locuiesc în apropierea portului local din cauza gazelor potenţial periculoase provenite din activitatea vulcanică.

Ordinul, în vigoare de luni şi valabil pentru următoarea lună, interzice unui număr de circa 300 de rezidenţi să rămână peste noapte în locuinţele lor, în intervalul orar 23:00 - 06:00, conform Reuters.

Activităţile turistice vor fi de asemenea interzise pe această insulă, care face parte din arhipelagul Eolian.

''Stare de inconştienţă din timpul somnului nu i-ar lăsa să detecteze riscurile'', a declarat primarul Marco Giorgianni pentru Reuters, adăugând că persoanele evacuate vor fi cazate în alte locuri de pe insulă.

Într-un raport dat publicităţii săptămâna trecută, Institutul Naţional pentru Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia a avertizat că nivelul de dioxid de carbon este ''anormal de ridicat'' în jurul craterului vulcanului, care a erupt cel mai recent din 1888 până în 1890.

Potrivit presei locale, mai multe familii şi-au părăsit deja locuinţele la sfârşitul lunii octombrie din cauza nivelului de gaze, după ce agenţia de protecţie civilă a emis o alertă vizând modificări ''semnificative'' ai parametrilor vulcanici.

Municipalitatea va acorda subvenţii pentru a veni în sprijinul celor nevoiţi să-şi găsească o altă locuinţă, dar activităţile cotidiene de pe insulă vor continua în mod normal pe perioada zilei, a spus Marco Giorgianni.

Angela Borgia, patroana unui restaurant din regiunea portuară, a declarat că, deşi rezidenţii insulei sunt îngrijoraţi în legătură cu nivelul de gaze, mutarea vârstnicilor şi a bolnavilor pe perioada nopţii va fi o operaţiune dificilă.

''Înţelegem însă că este pentru propria siguranţă şi acceptăm acest lucru'', a declarat ea pentru Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Șapte cadavre au fost găsite într-o zonă mlăștinoasă din Brazilia. „Aveau semne de tortură, un masacru”

Locuitorii dintr-o favelă din Brazilia au găsit cel puţin şapte cadavre într-o zonă mlăştinoasă de lângă Rio de Janeiro, la o zi după o operaţiune a unei unităţi poliţieneşti de elită, în timpul căreia au avut loc schimburi de focuri intense.

Cine este cel care a intrat cu mașina în mulțime, la parada din SUA. Poliția nu consideră că a fost act terorist

O paradă care deschidea sezonul sărbătorilor, a devenit scena unei tragedii sângeroase, într-un oraş din Wisconsin. O mașină a intrat cu viteză în mulţime, cel puţin cinci oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi. Printre aceştia și 15 copii.

În ciuda protestelor de la Viena, Austria a intrat pentru a patra oară în lockdown național

Austria a intrat în lockdown într-un efort disperat de reducere a numărului infectărilor cu Covid, care a explodat. Iar ministrul german al Sănătății aproape că și-a somat compatrioții să se vaccineze printr-un avertisment șocant.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.