Liderii europeni apropiați de Putin câștigă alegerile din țările lor. Viktor Orban l-a amintit pe Zelenski între adversari

×
Publicitate

Viktor Orban, liderul european cel mai apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin, rămâne la putere în Ungaria. Partidul Fidesz a obţinut majoritate absolută, cu două treimi din mandate, în parlament.

"Este o victorie excepţională, atât de mare încât probabil se poate vedea de la Bruxelles", a declarat Orban, care are de mulți ani o relaţie conflictuală cu Uniunea Europeană.

Şi în Serbia, un stat care are legături puternice cu Rusia, alegerile s-au încheiat cu victoria actualilor guvernanţi.

Vladimir Putin nu a întârziat să-i felicite pentru izbândele electorale atât pe Orban, cât și pe Aleksandr Vucici.

”Viktor! Viktor! Ria, Ria, Ungaria!”.

Aflat la putere de 12 ani, premierul ungar Viktor Orban a obținut o victorie categorică și al patrulea mandat consecutiv. Politicianul de 59 de ani și tată a cinci copii a mai avut un mandat și în perioada 1998 – 2002.

Orban: ”Am luptat împotriva celor mai puternici adversari”

În discursul său triumfal, liderul naționalist al Ungariei l-a trecut printre adversarii săi inclusiv pe președintele ucrainean Zelenski, pentru că a criticat poziția lui Orban față de conflictul din Ucraina.

Viktor Orban: ”Ne vom aminti această victorie toată viața, pentru că am luptat împotriva celor mai puternici adversari: forțele de stânga de acasă și de pe plan internațional, birocrații de la Bruxelles, imperiul Soros și toți banii lui, mass-media internațională și, într-un final, chiar președintele ucrainean”.

După izbucnirea războiului din Ucraina, Viktor Orban a insistat ca Ungaria să rămână neutră și să își mențină legăturile economice strânse cu Moscova, inclusiv continuarea importului de gaz și petrol rusesc în condiții favorabile.

Pentru opoziția de la Budapesta - formată din șase partide foarte diferite, eșecul este năucitor.

”După 12 ani de spălare pe creier, Orban poate câștiga, oricând, orice alegeri în țara asta”

Peter Marki-Zay, candidatul opoziției: ”Sunt la fel de devastat ca toată lumea. Nu vreau să-mi ascund dezamăgirea și tristețea. Nu am crezut că acesta va fi rezultatul. Ăsta e adevărul”.

Victoria lui Orban este pusă pe seama monopolului deținut de partidul acestuia în mass-media și a modificarii legii electorale în avantajul Fidesz. În plus, Orban a acordat în lunile dinaintea alegerilor reduceri de impozite şi taxe, a înghețat prețuri şi a crescut pensiile și salariile.

Peter Marki-Zay: ”Am făcut totul ca la carte. Și totuși, rezultatele arată că, după 12 ani de spălare pe creier, Orban poate câștiga, oricând, orice alegeri în țara asta. Asta e morala pe care am învățat-o”.

Alt șoc al alegerilor de duminică este intrarea în parlament a partidului de extremă dreaptă Patria Noastră. Înființată în 2018, de foști membri ai Jobbik, formațiunea are poziții radicale în ceea ce privește drepturile minorităților și cere introducerea pedepsei cu moartea.

Vucici, ales din primul tur pentru a doua oară la rând

Au fost alegeri parlamentare și în Serbia, unde partidul de dreapta al președintelui Aleksandar Vucic a obținut o nouă victorie, după zece ani la putere.

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei: ”Cred că avem multe provocări înaintea noastră, dar ceea ce e cel mai important pentru Serbia este să avem relații bune cu statele din regiune și să continuăm pe drumul spre Uniunea Europeană și, în același timp, să nu distrugem legăturile cu prietenii noștri tradiționali”.

Vucici a câștigat pentru a doua oară la rând încă din primul tur.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62251868
Masacrul făcut de ruși în Bucea îngrozește lumea: ”Sute de oameni au fost torturați și executați”. Jaful pus la cale de Putin

De la Paris la Washington și București, liderii lumii condamnă oripilați masacrele comise de ruși împotriva civililor ucraineni în Bucea ori Irpin.

62251900
Masacrul din Bucea. UE: ”Autorii acestor crime odioase nu trebuie să rămână nepedepsiți”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit cu președintele Volodimir Zelenski despre ”crimele îngrozitoare” care au fost descoperite în Bucea și în alte zone în care s-au aflat trupele rusești.

62251875
Elon Musk a preluat 9,2% din acțiunile Twitter

Elon Musk a preluat 9,2% din acțiunile Twitter, în valoare de 2,89 miliarde dolari. După realizarea acestei tranzacții, acțiunile rețelei sociale au crescut cu aproximativ 25%, informează BBC.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.