Liderii occidentali cer la protejarea civililor, în războiul dintre Israel și Hamas. Mesaj de susținere pentru Ierusalim

62395134

Liderii Statelor Unite, Canadei, Franței, Germaniei, Italiei și Marii Britanii au transmis o declarație comună în care au subliniat sprijinul lor pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva atacurilor grupării Hamas.

În același timp, ei au solicitat Ierusalimului să protejeze viețile civililor, scrie Times of Israel.

„Liderii și-au reiterat sprijinul pentru Israel și pentru dreptul său de a se apăra împotriva terorismului și au făcut apel la respectarea dreptului umanitar internațional, inclusiv la protejarea civililor", se arată în declarația semnată de președintele american Joe Biden, premierul canadian Justin Trudeau, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Giorgia Meloni și premierul britanic Rishi Sunak, în urma unei convorbiri telefonice comune pe care au avut-o în cursul zilei de duminică.

De asemenea, liderii occidentali „au salutat eliberarea a doi ostatici și au cerut eliberarea imediată a tuturor ostaticilor rămași. Ei s-au angajat să se coordoneze îndeaproape pentru a-și sprijini cetățenii din regiune, în special pe cei care doresc să părăsească Gaza".

Aceasta este a doua declarație comună de susținere a Israelului pe care Biden o transmite împreună cu liderii occidentali, de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, după atacul grupului terorist din Gaza, la 7 octombrie.

În același timp, „liderii au salutat anunțul sosirii primelor convoaie umanitare care au ajuns la palestinienii aflați în dificultate din Gaza și s-au angajat să continue să se coordoneze cu partenerii din regiune pentru a asigura un acces susținut și sigur la alimente, apă, asistență medicală și alte tipuri de asistență necesare pentru a răspunde nevoilor umanitare."

„Liderii s-au angajat să continue coordonarea diplomatică strânsă, inclusiv cu partenerii-cheie din regiune, pentru a împiedica extinderea conflictului, pentru a menține stabilitatea în Orientul Mijlociu și pentru a lucra în vederea unei soluții politice și a unei păci durabile", se mai precizează în declarația comună.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62396109
Paradă inedită în Mexic. Sute de oameni s-au bucurat de cei costumați în creaturi înfricoșătoare
Paradă înfricoșătoare, dar distractivă în capitala Mexicului. Zeci de persoane costumate în zombi și-au arătat talentul actoricesc în sperieturi.
62395483
A fost depăşit pragul de 5.000 de morţi în Gaza. SUA cer Israelului să amâne ofensiva terestră
Armata israeliană a bombardat, duminică noapte, nordul Fâșiei Gaza și anunță că a neutralizat două celule Hezbollah, în interiorul Libanului. Stirileprotv.ro vă prezintă ultimele informații despre războiul din Orientul Mijlociu. 
62393367
Volodimir Zelenski, mesaj puternic după atacul din Harkov: „Ucraina nu va ceda”
„Ucraina nu va ceda” ține să reamintească Rusiei președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după atacul de la un centru poștal din Harkov, unde au murit șase persoane. Ucraina va da un răspuns Rusiei pentru “fiecare manifestare a terorii sale” a spus el.