Lideri politici salută un acord comercial post-Brexit istoric. Spania aşteaptă un acord privind Gibraltarul

62165399
Shutterstock

Londra şi Bruxellesul au încheiat în Ajunul Crăciunului un acord comercial post-Brexit istoric, la patru ani şi jumătate de la referendumul Brexitului, cu doar o săptămână înainte de divorţul definitiv, un acord salutat de către liderii politici.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) urmează să dea undă verde unei proceduri în vederea unei aplicări provizorii a acordului, pentru ca acesta să intre în vigoare de Anul Nou, conform News.ro.

Parlamentul European (PE) urmează să se pronunţe asupra acordului în 2021. Unda verde a PE este indispensabilă intrării în vigoare a textului.

Liderii politici din Europa şi din regat au reacţionat imediat.

Ursula von der Leyen: Un acord „echitabil, echilibrat și drept”

 

”Acest acord este echitabil, echilibrat şi drept. Putem, în sfârşit, să lăsăm Brexitul în urma noastră. Europa va continua să avanseze”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă.

Regatul Unit va rămâne ”un partener demn de încredere” al UE, a subliniat ea.

Barnier: Acordul este „pătat de o anumită tristețe”

 

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi-a exprimat uşurarea şi a spus, referindu-se la acordul de care s-a ocupat, că este ”pătat de o anumită tristeţe, comparând ceea ce era înainte şi ceea ce ne aşteaptă de-acum”.

”După patru ani de eforturi colective în vederea apărării păcii şi stabilităţii şi protejării cetăţenilor şi pieşei noastre, vă mulţumesc tuturor. Azi este o zi de uşurare, cu câteva umbre în tablou, comparând ceea ce era înainte cu ceea ce ne aşteaptă”, a declarat francezul.

Boris Johnson salută un acord „bun pentru toată Europa”

 

La câteva minute după anunţarea acordului, premierul Boris Johnson a postat pe Twitter o fotografie în care exultă, cu braţele larg deschise şi degetele mari ridicate.

”S-a ajuns la un acord bun pentru toată Europa”, scria el.

Mai târziu, într-o conferinţă de presă, premierul britanic a apreciat că regatul şi-a reluat controlul asupra destinului său.

”Am reluat controlul legilor noastre şi destinului nostru”, a subliniat Johnson.

”Am încheiat cel mai mare acord comercial al nostru”, a apreciat el, reiterând că este un acord ”bun pentru toată Europa”.

Secretarul de stat britanic însărcinat cu Comerţul Internaţional Liz Truss a salutat vestea pe Twitter.

”Vom avea o relaţie comercială solidă cu UE şi ne vom aprofunda schimburile cu partenerii din întreaga lume, mulţumită politicii noastre comerciale independente”, a scris ea.

David Cameron salută înțelegerea

 

Fostul premier britanic David Cameron, cel care a declanşat referendumul Brexitului, a felicitat înţelegerea între Cei 27 şi regat.

”Acordul comercial este cu adevărat binevenit”, a scris el.

Scoția pune independența pe tapet

 

La rândul său, Scoţia a profitat de ocazie pentru a repune independenţa pe tapet.

Premierul scoţian separatist Nicola Sturgeon a apreciat că a venit timpul ca provincia britanică să devină o ”naţiune europeană independentă” în urma încheierii acordului post-Brexit.

”Brexitul vine împotriva voinţei poporului Scoţiei (care a votat în proporţie de 62% împotriva ieşirii din UE)”, a scris Sturgeon pe Twitter, subliniind că ”niciun acord nu va putea niciodată să compenseze ceea ce ne ia Brexitul”.

”A venit timpul să ne facem propriul viitor ca naţiune europeană independentă”, îndeamnă ea, în pofida faptului că Londra refuză Scoţiei un nou referendum de autodeterminare.

Emmanuel Macron salută „fermitatea” europeană

 

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reacţionat imediat.

”Unitatea şi fermitatea europeană au dat roade. Acordul cu Regatul Unit este esenţial pentru protejarea cetăţenilor noştri, pescarilor noştri, producătorilor noştri. Ne vom asigura că aşa va fi. Europa înaintează şi poate privi către viitor unită, suverană şi puternică”, a scris el pe Twitter.

Ministrul francez însărcinat cu Marea Annick Girardin, vizată în dosarul delicat al pescuitului, a salutat acordul.

”Aceste negocieri aufost dure, dar acordul permite (Canalului) Mânecii să rămână un spaţiu paşnic de pescuit”, a scris ea pe Twitter.

Angela Merkel, satisfăcută de acord

 

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat ”încrezătoare” în faptul că acordul obţinut în ultimul moment între Uniune şi regat asupra viitoarei lor relaţii comerciale constituie ”un rezultat bun”.

”Sunt foarte încrezătoare în faptul că avem un rezultat bun”, a anunţat ea într-un comunicat.

”Prin acest acord, punem bazele unui nou capitol în relaţiile noastre. Regatul Unit va continua să fie un partener important al Germaniei şi Uniunii Europene în afara Uniunii”, a dat ea asigurări.

Belgia salută o concurență loială

 

 

Premierul belgian Alexander De Croo a declarat că acordul comercial privind Brexitul oferă posibilitatea păstrării unei relaţii solide cu regatul şi ”furnizează garanţii cruciale unei concurenţe loiale întreprinderilor noastre”.

Acordul post-Brexit, „binevenit” în Irlanda

 

Irlanda consideră că acordul îi protejează interesele, aşa cum spera, a anunţat ministrul de Externe Simon Coveney.

Premierul irlandez Micheal Martin a salutat încheierea acordului, iar şeful său al diplomaţiei şi-a exprimat bucuria faţă de evitarea reimpunerii uneifrontiere fizice în Insula Irlanda.

”Un acord al Brexitului este cu adevărat binevenit, după patru ani lungi de negocieri”, a apreciat Micheal Martin, care consideră că acordul va permite o concentrare asupra ”gestionării unei bune relaţii în următorii ani”.

Spania așteaptă un acord cu privire la Gibraltar

 

Spania a primit favorabil vestea acordului şi a anunţat că va continua să discute, în următoarele zile, cu Marea Britanie despre situaţia Gibraltarului.

”Statele membre vor examina acordul, iar Consiliul European se va pronunţa în zilele următoare. Spania şi Regatul Unit continuă să dialogheze pentru a ajunge la un acord privind Gibraltarul”, a anuţat pe Twitter premierul spaniol Pedro Sanchez.

Gibraltarul , o mică enclavă britanică suituată în sudul extrem al Spaniei, depinde 100% de importuri în hrănirea celor 34.000 de locuitori ai săi.

Aproximativ 15.000 de muncitori transfrintalieri vin zilnic la muncă în enclava britanică.

Şeful Guvernului Gibraltarului, Fabian Picardo, s-a declarat, la rândul său, ”optimist în privinţa posibilităţii încheierii unui acod”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Premierul Ungariei salută intrarea UDMR în Guvernul condus de premierul Cîțu

Premierul ungar Viktor Orban i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Florin Cîţu, noul premier al României.

Cazul Navalnîi. Autorităţile au deschis o anchetă penală împotriva unei aliate a opozantului

Echipa opozantului rus Aleksei Navalnîi a anunţat vineri că o apropiată a acestuia a fost ridicată în cursul dimineţii de la domiciliul ei din Moscova şi dusă la Comitetul de anchetă, organul rus însărcinat cu principalele anchete penale.

Un miliardar rus a fost găsit mort în Zanzibar. Dramele prin care a trecut în ultimii ani

Un miliardar rus a fost găsit mort în Zanzibar la cinci ani după ce fiul său i-a strangulat a doua soție cu un încărcător de telefon.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.