Lideri mondiali, la strângerea de fonduri Stand Up for Ukraine: Ucrainenii duc războiul nostru, afirmă von der Leyen

62252898
Getty

Lideri mondiali asistă, sâmbătă, la evenimentul „Stand Up for Ukraine”, desfăşurat la Varşovia, de strângere de fonduri în favoarea refugiaţilor ucraineni.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ultimele informații. Ziua 45

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris imaginile pe care le-a văzut în timpul vizitei sale în oraşul ucrainean Bucea drept „îngrozitoare” şi şi-a reiterat „admiraţia” pentru ucrainenii care luptă împotriva invaziei ruse.

De asemenea, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că Rusia nu a ţinut cont că luptă împotriva „celei mai mari ţări din lume, datorită curajului ei”, iar premierul canadian, Justin Trudeau, a declarat că se află la Varşovia pentru a răspunde apelului lui Zelenski făcut comunităţii internaţionale „de a se mobiliza în sprijinul refugiaţilor ucraineni şi al tuturor ucrainenilor”, transmite CNN, citată de News.ro.

Nu există cuvinte pentru oroarea pe care am văzut-o în Bucea, faţa urâtă a armatei lui Putin care terorizează oamenii”, a declarat von der Leyen în timpul evenimentului global „Stand Up For Ukraine”, care se desfăşoară, sâmbătă, în capitala Poloniei, Varşovia.

Am atât de multă admiraţie pentru curajoşii noştri prieteni ucraineni care luptă. Ei duc războiul nostru”, a mai subliniat ea.

Lupta pe care o poartă reprezintă lupta noastră, pentru că Ucraina nu luptă numai pentru suveranitatea şi integritatea sa, ci şi pentru întrebarea dacă umanitatea va învinge sau dacă va fi rezultatul unei devastări atroce”, a mai argumentat von der Leyen.

Într-un mesaj pe Twitter, von der Leyen a anunţat că deja s-au strâns 9,,1 miliarde de euro pentru Ucraina.

Astăzi am strâns 9,1 miliarde de euro pentru oamenii care fug de invazie, în Ucraina şi în străinătate. Şi vor veni şi mai mulţi”, a scris pe Twitter, Ursula von der Leyen.

Aceasta a anunţat, de asemenea, că ajutorul va continua.

După ce bombele vor înceta să mai cadă, vom ajuta poporul ucrainean să îşi reconstruiască ţara”, a mai transmis preşedintele Comisiei Europene.

De asemenea, Zelensk şi premierul canadian, Justin Trudeau, au susţinut discursuri în cadrul evenimentului „Stand Up For Ukraine”.

Zelenski a lăudat curajul compatrioţilor săi şi a reiterat apelul pentru asistenţă militară şi financiară suplimentară.

Leadershipul rus nu a reuşit să ţină seama de un singur fapt. Faptul că atacă cealaltă cea mai mare ţară din lume, Ucraina, cea mai mare datorită curajului său. Nu ne este frică de atacuri masive de rachete, avioane ruseşti şi coloane de tancuri fără sfârşit", a precizat liderul ucrainean.

Suntem, astăzi, aici, pentru a răspunde apelului preşedintelui Zelenski pentru comunitatea internaţională de a se mobiliza în sprijinul refugiaţilor ucraineni şi al tuturor ucrainenilor”, a spus premierul canadian Justin Trudeau.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Boris Johnson s-a întâlnit cu Zelenski la Kiev. ”Am vrut să-l văd în persoană”

Premierul britanic Boris Johnson s-a deplasat la Kiev într-o vizită supriză și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Ambasadei Ucrainei în Marea Britanie.  

Ministrul german al Apărării spune că nu mai poate trimite arme Ucrainei pentru că stocurile Bundeswehr sunt la limită

Germania nu mai poate trimite arme Ucrainei pentru că stocurile armatei sale ”au atins o limită”, însă va continua să sprijine Kievul, a declarat ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht.  

Rusia organizează exerciţii militare în Kaliningrad - presa rusă

Rusia a organizat exerciţii militare, sâmbătă, la Kaliningrad - o enclavă de la Marea Baltică cuprinsă între Polonia şi Lituania - a anunţat Comandamentul Flotei Mării Baltice, citat de agenţia de presă rusă Interfax.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.