Lagarde: Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa

62268440
Agerpres

Decizia Chinei de a-şi redeschide economia va creşte inflaţia în Europa, deoarece ambele concurează pentru mai multă energie, a declarat vineri preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Au existat dezbateri ample săptămâna aceasta la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, despre dacă decizia Beijingului de a pune capăt politicii sale zero-Covid va aduce mai multă sau mai puţină inflaţie.

Pe de o parte, unii susţin că, deoarece lanţurile de aprovizionare sunt restabilite, redeschiderea ar putea atenua unele dintre presiunile inflaţioniste cu care s-a confruntat Europa în ultimele luni.

Pe de altă parte, alţii notează că China va consuma mai multă energie şi acest lucru se va adăuga la presiunile inflaţioniste în curs, scrie News.ro.

Preşedintele Christine Lagarde, şefa băncii centrale a zonei euro, se află în a doua categorie.

Redeschiderea Chinei este ”ceva care va fi pozitiv pentru China în mare parte, ceva care va fi pozitiv pentru restul lumii, dar vom avea o presiune inflaţionistă asupra multora dintre noi, pur şi simplu pentru că nivelul de energie care a fost consumat de China anul trecut a fost cu siguranţă mai mic decât ceea ce vor consuma în acest an

Cantitatea de GNL [gaz natural lichefiat] pe care [ei] o vor cumpăra din restul lumii va fi mai mare decât ceea ce am văzut şi nu există atât de multă capacitate neutilizată în ceea ce priveşte petrolul şi gazele”, a spus Lagarde vineri, în timpul unui panel la Davos, condus de Geoff Cutmore de la CNBC.

”Deci vor exista constrângeri, vor exista mai multe presiuni inflaţioniste din această cerere suplimentară”, a adăugat ea.

Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat că firmele europene s-ar putea confrunta cu costuri mai mari atunci când caută să achiziţioneze gaze naturale în acest an, deoarece va exista mai multă concurenţă pentru această marfă.

Inflaţia a fost una dintre cele mai mari provocări pentru cetăţenii europeni în ultimul an, în principal cauzată de facturile mai mari ale energiei.

BCE a majorat dobânzile de patru ori pe parcursul anului 2022, ducând dobânda depozitelor la 2%.

Banca centrală a declarat în decembrie că va creşte în continuare dobânzile în 2023, pentru a combate inflaţia ridicată.

Datele recente au arătat o încetinire a inflaţiei totale, chiar dacă aceasta rămâne cu mult peste ţinta de 2% a BCE.

Inflaţia din decembrie a ajuns la 9,2% în zona euro, potrivit cifrelor preliminare. Aceasta a fost a doua încetinire lunară consecutivă a creşterilor de preţuri în zona euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Un polițist din Ohio a fost suspendat din funcție după ce a lovit cu pumnii o femeie pe care încerca să o aresteze

Un polițist american a fost suspendat din funcție și trimis în judecată după ce a lovit cu pumnii o femeie pe care încerca să o aresteze.

Război în Ucraina. Ce au decis liderii militari din 50 de țări la baza germană Ramstein: ”Cred că rușii o s-o ia la fugă”

Germania rezistă, deocamdată, presiunilor exercitate de Kiev și de aliații săi pentru livrarea de tancuri Leopard 2 Ucrainei. Berlinul s-ar opune inclusiv ca alte țări care au aceste tancuri în dotare să le ofere Kievului.

Doi morți după ce un avion s-a prăbușit lângă New York. Mesajul trimis de pilot înainte de tragedie. FOTO

Doi bărbați au murit după ce s-au prăbușit cu un avion de mici dimensiuni, lângă New York. Cei doi tocmai participaseră la o înmormântare și se îndreptau către casă, în Ohio.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.