Kremlin: Cheia încheierii războiului este la Biden, dar nu o foloseşte. În schimb „pompează” arme în Ucraina

62275916

Cheia cu care s-ar putea pune capăt conflictului din Ucraina se află la preşedintele SUA, Joe Biden, care ar putea să dea comandă Kievului, dar Washingtonul nu a fost până acum dispus să o folosească, a declarat vineri Kremlinul, potrivit Reuters.

SUA ar putea pune capăt rapid conflictului dacă ar vrea, dar în schimb "pompează arme în Ucraina", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit Agerpres. 

Moscova a acuzat în trecut Ucraina că primeşte ordine de la Washington şi susţine că SUA prelungesc conflictul prin livrări de arme Kievului, notează agenţia de presă citată.

SUA declară că Moscova a dezlănţuit războiul şi că acesta se poate încheia doar dacă Rusia îşi retrage armata de pe teritoriul ucrainean.

În acest context, agenţia de presă TASS preia declaraţia făcută în ajun de fostul preşedinte american Donald Trump, care, comentând acţiunile administraţiei actualului preşedinte Joe Biden în privinţa Ucrainei, a declarat că acest conflict ar trebui încheiat printr-o înţelegere şi nu prin trimiterea de ajutoare militare de milioane de dolari Kievului.

Trump a mai spus că, dacă ar fi preşedinte, ar putea ajunge la o înţelegere în problema ucraineană "în 24 de ore", conform agenţiei de stat ruse.

În aceeaşi conferinţă de presă, Peskov a respins desemnarea de către SUA a grupului privat paramilitar Wagner drept organizaţie criminală transnaţională, afirmând că Washingtonul a "demonizat" acest grup ani de zile, fără nicio bază.

Responsabili britanici din domeniul apărării au declarat săptămâna trecută că grupul de mercenari Wagner, despre care se spune că a fost fondat de Evgheni Prigojin, un apropiat de cursă lungă al preşedintelui Vladimir Putin, ar fi putut recruta până la 50.000 de ruşi, printre care puşcăriaşi, pentru a-i trimite să lupte în Ucraina, alături de forţele regulate ale Moscovei.

Pe de altă parte, agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti a comunicat că se aşteaptă ca noua ambasadoare americană la Moscova, Lynne Tracy, să participe la o întâlnire la Ministerul de Externe rus săptămâna viitoare.

Această întâlnire ar urma să aibă loc în timp ce relaţiile dintre Moscova şi SUA se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii din cauza invaziei Rusiei în Ucraina şi a sancţiunilor occidentale asupra economiei ruse.

Kremlinul a respins săptămâna trecută ideea că cele două părţi ar putea schimba situaţia la jumătatea mandatului preşedintelui american Joe Biden, adăugând că nu există "nicio speranţă" de îmbunătăţire a relaţiilor într-un viitor previzibil.

Rusia a declanşat acum aproape un an o invazie pe scară largă în Ucraina, în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială", calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62289288
O menajeră și-a pierdut un braț și un picior după ce câinii angajatorului au atacat-o

Un incident tragic a avut loc în Ripatransone, în regiunea Marche din Italia. O menajeră în vârstă de 51 de ani a fost atacată de câinii angajatorului, suferind răni foarte grave.

62309452
Aproape 60 de copii neînsoțiți, găsiți într-un camion de migranți, la un punct vamal din Mexic

Peste 50 de copii din Guatemala au fost găsiți într-un camion de migranți, la granița din Chihuahua stat aflat în nordul Mexicului.

 

62319845
O importantă catedrală din centrul Londrei a fost mistuită de un incendiu puternic. Este complet distrusă GALERIE FOTO

Un incendiu puternic a mistuit Catedrala St. Mark din Londra, joi noapte. Biserica este considerată o „comoară arhitecturală și istorică”.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.