Kiev: Centrala din Zaporojie, „la un pas de un accident nuclear” în timpul nopţii

62362937
Profimedia

Centrala ucraineană de la Zaporojie a fost pentru scurt timp „în pragul unui accident nuclear” în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei întreruperi temporare de energie electrică.

 

 

„Noaptea trecută, o pană totală de curent a avut loc la centrala din Zaporojie”, iar generatoarele au trebuit să fie folosite, a scris Energoatom pe Telegram, precizând că energia electrică a fost restabilită câteva ore mai târziu, sâmbătă în jurul orei 7:00, scrie AFP, conform News.ro.

Două linii electrice care alimentează centrala „au fost tăiate”, dintre care una a fost „scoasă de sub tensiune în timpul unui raid aerian”, a explicat operatorul. Alimentarea cu energie electrică a fost în cele din urmă „restabilită”, a adăugat el.

Dar această întrerupere a curentului electric a fost periculoasă pentru buna funcţionare a centralei, a precizat Energoatom, care a fost „la limita unui accident nuclear şi de radiaţii”.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat de asemenea într-un comunicat că centrala a fost „temporar lipsită de electricitate în cursul nopţii" şi că este a opta întrerupere de energie electrică de acest tip de la începutul conflictului.

Agenţia a precizat că va „furniza mai multe informaţii atunci când acestea vor fi disponibile”.

„Forţelor de ocupaţie (ruse) nu le pasă de siguranţa centralei nucleare din Zaporojie”, a acuzat preşedintele Energoatom, Petro Kotin.

„Ele vor continua să creeze situaţii periculoase, şantajând întreaga lume cu un accident nuclear şi de radiaţii”, a conchis el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62236619
Cum a fost dat în vileag un frizer traficant de droguri de clienții cu chelie
Un genovez, care era în paralel frizer și traficant de droguri, a fost dat în vileag de clienții săi cu chelie. Poliția a devenit suspicioasă datorită și l-a arestat pe bărbat.  
62407325
Turnul înclinat din Bologna a fost închis din cauza temerilor că s-ar putea prăbuși
Un turn medieval din orașul italian Bologna, care se înclină la fel de mult ca faimosul său omolog din Pisa, a fost închis din cauza temerilor că s-ar putea prăbuși.    
62407302
FOTO | Munchen, paralizat din cauza ninsorilor abundente. 100 de români au rămas blocați într-un avion
Ninsorile abundente au provocat perturbări majore în Bavaria, sudul Germaniei, în special în capitala sa Munchen, unde traficul aerian şi feroviar a fost întrerupt, sâmbătă.