"Cred că aceasta este o capcană pe care Rusia vrea să ne-o întindă: să discutam despre cine vorbeşte cu ei, când ei deja aleg cine este potrivit şi cine nu", a declarat Kallas, la sosirea la o reuniune informală a miniştrilor de externe ai UE la Limassol, Cipru.

"Să nu cădem în capcana asta. Negocierile sunt întotdeauna un efort de echipă", a mai spus ea.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei europene a declarat joi că nu este în interesul nimănui ca războiul dintre Iran şi Statele Unite să continue, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump avertizează în legătură cu o reluare a ostilităţilor în cazul unui eşec al negocierilor.

"Ei se află, chiar în acest moment, în această zonă foarte periculoasă dintre război şi pace, şi nu este în interesul nimănui ca acest război să continue", a subliniat Kallas.

Citește și
Hamas a confirmat asasinarea lui Mohammed Odeh, fără să recunoască că era comandantul Brigăzilor Ezzedin al-Qassam