Kadîrov propune un troc cu prizonieri de război ucraineni. Ce vrea în schimbul eliberării lor

62356416
Getty

Conducătorul cecen Ramzan Kadîrov a cerut ridicarea unor sancţiuni internaţionale impuse familiei sale în schimbul eliberării a 20 de prizonieri de război ucraineni.

Soldaţii ceceni i-au capturat pe ucraineni în timpul luptelor din regiunile Doneţk şi Lugansk, a declarat vineri Kadîrov, potrivit informaţiilor apărute în presa rusă.

El a arătat un clip video la Groznâi în care se presupune că şi aceşti ucraineni pledau pentru un schimb în condiţiile menţionate de liderul cecen.

Liderul cecen a spus că măsurile punitive impuse mamei, fiicelor şi cailor săi ar trebui să fie ridicate."Chiar dacă vor mai fi nişte sancţiuni pentru mine, tot îi vom elibera pe aceşti oameni", a spus el.

Kadîrov este unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai preşedintelui rus Vladimir Putin, care duce un război pe scară largă împotriva Ucrainei de aproape doi ani. Acesta este motivul pentru care Moscova îi permite lui Kadîrov să aibă un comportament tiranic şi autocratic în ţara natală.

Potrivit Convenţiei de la Geneva, Kadîrov nu are voie să îi trateze pe prizonierii de război ucraineni ca pe prizonierii săi privaţi şi, de asemenea, nu este permis ca aceştia să fie arătaţi în înregistrări video. De asemenea, nu este autorizat să negocieze.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au impus interdicţii de intrare pentru liderul cecen şi familia sa şi au îngheţat orice bunuri ale acestora aflate pe teritoriul lor. În Cehia a fost confiscat un cal valoros, despre care se crede că i-ar aparţine lui Kadîrov, şi care a dispărut în împrejurări misterioase în 2023.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62412662
Ministerul Apărării din Taiwan acuză faptul că baloanele Chinei ameninţă siguranţa aviaţiei internaţionale
Ministerul Apărării din Taiwan a acuzat sâmbătă China că ameninţă siguranţa aviaţiei şi că duce un război psihologic asupra populaţiei insulei cu o serie recentă de baloane observate în apropierea sau deasupra insulei.
62176694
Reuters: Informații secrete americane confirmă că filiala ISIS din Afganistan a provocat exploziile din Iran
Interceptările unor comunicaţii colectate de SUA au confirmat că filiala Statului Islamic (ISIS) din Afganistan a efectuat cele două bombardamente din Iran care au ucis aproape 100 de persoane, au declarat surse pentru Reuters.
62410897
Curtea Supremă a Statelor Unite va examina chestiunea ineligibilităţii lui Donald Trump
Curtea Supremă a Statelor Unite a convenit vineri să examineze cazul ineligibilităţii lui Donald Trump cu privire la o decizie a statului Colorado care l-ar împiedica pe fostul preşedinte să apară pe buletinele de vot din acest stat, informează AFP.