Jurnalul de război al unei mame din Ucraina. A trăit scene cumplite alături de copiii ei: „Plâng în fiecare noapte”
O mamă din Ucraina a povestit, sub formatul unui jurnal de război, cum a arătat viața ei și a copiilor ei începând cu 24 februarie, zi în care forțele ruse le-a invadat țara.
24 februarie, ziua 1: „M-a trezit sunetul exploziilor. M-am uitat la telefon și am văzut că era 4:50 dimineața. Mi-am găsit rucsacul, mi-am trezit copiii și le-am spus să-și împacheteze și ei lucrurile. Ne-am decis să plecăm. Gara era închisă, astfel că am plecat cu autobuzul. L-am așteptat pe cel de la ora 16:00 care mergea spre Polonia, însă nu a venit. Am încercat să facem autostopul, însă toată lumea trecea în viteză. Într-un final ne-am urcat într-un autobuz care mergea spre Nikolaev, după ce șoferul ne-a asigurat că vom reuși să mergem spre vest. Toți din mașină erau înspăimântați pentru că se anunțau mai multe bombardamente pentru ora 18:00. Am plecat la 18:05”, a povestit aceasta.
Mama a spus că, odată ajunși în Nikolaev, au dat de oameni disperați. Dispecerul stației transmisese că nu vor mai fi alte transporturi până în următoarea zi dimineață.
Alegeri 2024
23:15
Al doilea partid care anunță că îl va susține pe Călin Georgescu în turul 2. „Avem şansa la un preşedinte suveranist”
22:50
Partidul care anunță că îl va susține pe Călin Georgescu, cu o condiție. „Nu am încredere în el, dar nu am alternativă”
22:33
Reacția oamenilor de afaceri după victoria obținută de Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor: "Un duş cu gheaţă"
22:31
Nicu Ștefănuță, mesaj de susținere pentru Elena Lasconi în turul doi: „Asta este calea pe care trebuie să o alegem”
„Nu voiam să rămân blocată în Nikolaev pentru o perioadă nedefinită. Cei care voiau să ajungă în Liov începuseră să implore șoferii de taxi. Însă aceștia îi refuzau de teamă că nu se vor mai putea întoarce acasă. Unul dintre ei ne-a spus că ne-ar putea duce înapoi în Herson. Așa că am mers direct la apartamentul mamei mele. Fiul meu mă întreba constant: Este rău? Nu o să murim? Promite-mi că totul o să fie bine. Nu știam ce să spun așa că doar l-am ținut de mână”.
Iar pentru ziua de 25 februarie, mama a povestit că alarmele antiaeriene răsunau continuu. Forțele ruse tocmai ce trecuseră de podul Antonovskiy și trăgeau în mașinile civililor.
27 februarie, ziua 4: Mama s-a întors acasă.
„M-am dus acasă la mine și am făcut curat în dormitor. Am sigilat geamul cu bandă adezivă și am scos pisica din casă. I-am spus fiului meu să sigileze și fereastra din bucătărie. Mai târziu m-am întrebat de ce m-am întors din Nikolaev în Herson. Iar răspunsul ar fi faptul că nu voiam ca ai mei copii să stea într-o stație de metrou rece, întunecată toată noaptea. Am crezut că pot să dorm acasă și dimineața să plec în Polonia. M-am înșelat - nu exista niciun transport, nicio oportunitate de a putea pleca în ziua următoare sau în altă zi. Unii oameni au plecat, însă am aflat mai târziu și era un risc imens. Unii dintre ei au fost împușcați în mașini”.
2 martie, ziua 7: Oamenii au luat steagul ucrainean de la soldații ruși. Cei din urmă încercau să-l scoată dintr-o clădire administrativă. „Herson este încă al nostru, dar înconjurat de soldați inamici înarmați, blocaje rutiere și întreruperi de internet”, spunea femeia.
„Încă încerc să găsesc căi de ieșire din oraș, dar nu există. Le-am citit copiilor Harry Potter seara ca să poată ignora exploziile”.
3 martie, ziua 8: „Eram înconjurați. Rușii încercau să jefuiască magazinele alimentare, dar încă din 27 februarie toate rafturile erau golite. Copiilor le este frică să doarmă, părinților le este frică de faptul că vor rămâne fără mâncare, vreau să plec de aici și nu pot”.
„Am citit că rușii ne-au trimis ajutor umanitar din Crimeea. Pe bune? Totul a fost bine la noi până când trupele ruse au invadat. Nu avem ucraineni naziști. Rușii au venit pe pământul nostru cu arme, ne-au rupt de lume și acum ne aduc mâncare?”
6 martie, ziua 11: Femeia mai povesteșe că rezidenții orașului Herson au decis să protesteze și au spus că Herson este Ucraina. Nu au acceptat ajutorul umanitar al rușilor. În schimb, s-au adunat în piața centrală timp de două zile, câteva mii de oameni, și au strigat „Acasă!” și „Herson este Ucraina!”.
„Avem mai puține pagube decât Harkov, deci în general ar fi prostesc pentru noi să ne plângem prea mult. Au fost bombardamente constante în Harkov și lângă Kiev, blocaje în Mariupol. Au fost foarte multe victime. Acum ura este la modă, dar îmi pare rău pentru oamenii din ambele părți”.
„Rușii cred că trupele lor au venit în Ucraina pentru a ne salva de naționaliști. Este o poveste de groază a propagandei de stat ruse. În țara noastră, acest cuvânt are un sens complet diferit - o persoană care se recunoaște ca reprezentant al națiunii ucrainene și care respectă cultura poporului său. Deci aproape toți sunt naționaliști”, a explicat aceasta.
8-15 martie: „În ciuda ocupației ruse, voluntarii fac o treabă grozavă. Livrează medicamente și produse gratuite oamenilor care au nevoie de ele. Oamenii care au rămas în Herson fac imposibilul. Coordonează scoaterea gunoiului, munca în spitale, repararea comunicațiilor și efectuarea reparațiilor. Ba chiar se ocupă de crime fără ajutorul poliției”.
„Uneori, rușii vin în apartamente și iau carnețele, dispozitive și chiar oameni. Sunt mândră de Herson și plâng în fiecare noapte”.
