Joe Biden promite o serie de ordine executive începând din prima zi de mandat

62157728
Shutterstock

Joe Biden s-a angajat să semneze o serie de ordine executive încă din prima zi a preşedinţiei sale, informează AFP.

În acest timp, forţele de ordine se mobilizează în Statele Unite în vederea prevenirii oricăror incidente violente cu prilejul ceremoniei de învestire a preşedintelui american de miercuri, 20 ianuarie.

Schimbările climatice, pandemia, criza economică, nedreptăţile rasiale şi sociale din Statele Unite "sunt toate crize ce necesită acţiuni urgente", a declarat sâmbătă viitorul său şef de cabinet al liderului de la Casa Albă, Ron Klain, probleme pentru care Joe Biden vrea să acţioneze rapid "pentru a restabili locul Americii în lume".

"Preşedintele ales Biden va acţiona nu doar pentru a repara cele mai grave daune ale administraţiei Trump, ci şi pentru a permite ţării să avanseze", a comentat el, citând în special intenţia acestuia de a reduce SUA în acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Între-timp au fost puse în aplicare măsuri masive de securitate la Washington, dar şi în capitalele mai multor state de teama violenţelor ce ar putea fi provocate de susţinători ai preşedintelui Donald Trump în ziua inaugurării.

Provocările cu care se va confrunta Joe Biden sunt numeroase, SUA apropiindu-se de pragul de 400.000 de decese cauzate de COVID-19, epidemie a cărei extindere pare să fi scăpat de sub control, cu peste un milion de noi cazuri noi pe săptămână.

Economia americană a fost grav afectată de pandemie, 10 milioane de locuri de muncă fiind pierdute de la debutul acesteia.

Preşedintele ales Joe Biden a anunţat săptămâna aceasta un nou plan de 1,9 trilioane de dolari care ar trebui să scoată SUA din cea mai gravă criză după cea din anii 1930 şi care va fi urmat în următoarele săptămâni de un plan de investiţii destinate relansării economiei.

Alocaţii pentru familii, fonduri pentru redeschiderea şcolilor, bani pentru accelerarea realizării de teste şi vaccinării, lichidităţi pentru întreprinderile mici sau chiar mai mult ajutor alimentar: măsurile trebuie să răspundă situaţiei de urgenţă şi să împiedice ţara să continue să se scufunde în criză.

Totodată, preşedintele ales intenţionează să extindă moratoriul privind evacuările şi executările silite, impus în contextul pandemiei.

Pentru a accelera imunizarea americanilor, viitorul lider de la Casa Albă se bazează pe centre locale de vaccinare, o cooperare consolidată între guvernul federal şi state şi mai multe campanii de promovare a prevenţiei.

Cel de-al 46-lea preşedinte al SUA va emite un ordin prin care va fi obligatorie purtarea de măşti în spaţii şi zone dependente de statul federal, precum şi în călătoriile între state. O altă măsură ce figurează printre cele douăsprezece ordine executive anunţate este cea de ridicare a interdicţiei de intrare în SUA pentru cetăţeni din mai multe ţări, în principal cu majoritare musulmană, promulgată la doar câteva zile după ce Donald Trump a preluat funcţia de preşedinte în ianuarie 2017.

Recurgerea la ordine executive îi permite noului şef al statului să evite Congresul şi, în special, Senatul, care ar putea fi nevoit să se dedice procedurii de destituire a lui Donald Trump.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Alexei Navalnîi urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda ameninţării că va fi arestat

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care acuză Kremlinul de otrăvire, urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda dorinţei exprimate de autorităţile ruse de a-l aresta şi posibil de a-l condamna la mulţi ani de detenţie.

Juan Carlos Copes, legenda tangoului, a încetat din viață. Ce vârstă avea

Dansatorul şi coregraful argentinian Juan Carlos Copes, o legendă a tangoului, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, a anunţat familia artistului, informează AFP.

Danemarca a depistat un prim caz de contaminare cu varianta din Africa de Sud

Danemarca a depistat un prim caz de contaminare cu varianta din Africa de Sud.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.