Joe Biden dă asigurări că Statele Unite nu vor încerca să intre în conflict cu China

62285739
IMAGO

Liniile de comunicaţie între Statele Unite şi China vor rămâne deschise, pentru a evita conflictele, a declarat duminică preşedintele american Joe Biden la summitul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei) din Cambodgia.

Preşedintele a arătat că Washingtonul va rămâne în competiţie cu Beijingul şi va insista asupra drepturilor omului. El a subliniat totodată importanţa păcii în Strâmtoarea Taiwan şi a libertăţii de navigaţie în Marea Chinei de Sud, conform unui comunicat al Casei Albe preluat de Reuters..

Biden a condamnat de asemenea invazia "brutală şi nejustificată" a Rusiei în Ucraina şi ameninţarea reprezentată de testele cu rachete efectuate de Coreea de Sud. El a cerut conducătorilor militari din Myanmar să urmeze planul de pace convenit cu ASEAN.

Războiul din Ucraina urmează să fie un subiect central la summitul G20 din Bali şi la Forumul de Cooperare Asia-Pacific (APEC) de la sfârşitul săptămânii viitoare, apreciază Reuters, poitrivit Agerpres.

La reuniunea ASEAN au fost reprezentate 18 ţări, care împreună reprezintă jumătate din economia mondială. În afară de statele membre ale organizaţiei, au participat Australia, China, Coreea de Sud, India, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia şi Statele Unite.

Nu a fost adoptat un comunicat comun. Ministrul de externe Serghei Lavrov, care a reprezentat Rusia în absenţa preşedintelui Vladimir Putin, a acuzat SUA că au insistat asupra unor termeni inacceptabili privind războiul din Ucraina, ceea ce a făcut imposibil un consens, a transmis agenţia TASS, preluată de dpa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62112055
”Bibi” s-a întors la putere în Israel. Benjamin Netanyahu este inculpat în mai multe dosare de corupţie
Fostul premier Benjamin Netanyahu a primit duminică, aşa cum era de aşteptat, mandatul oficial din partea preşedintelui Isaac Herzog pentru a forma un nou guvern al Israelului, informează AFP, potrivit Agerpres.  
62302874
Dughin dezminte că a solicitat ca Vladimir Putin să fie îndepărtat de la putere și ucis după retragerea Rusiei din Herson
Ideologul ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, considerat unul dintre cei mai mari susţinători ai ofensivei din Ucraina, a asigurat că îi rămâne loial lui Vladimir Putin, în pofida înfrângerii suferite de Moscova în oraşul ucrainean Herson.
62302870
Pregătiri pentru viitoarele pandemii: Statele G20 lansează un fond în valoare de 1,4 miliarde de dolari
Preşedintele indonezian Joko Widodo a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, un fond în valoare de 1,4 miliarde de dolari în vederea pregătirii pentru viitoarele pandemii, la care vor contribui 24 de ţări, membre şi non-membre G20.