Joe Biden consideră „scandalos” mandatul de arestare cerut de CPI împotriva lui Netanyahu: „Vom fi mereu alături de Israel”

62400741
Getty

Preşedintele american Joe Biden a criticat luni mandatele de arestare cerute de procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) împotriva liderilor israelieni, spunând că nu este posibilă nicio "echivalenţă" între Israel şi Hamas.

Cererea procurorului este "scandaloasă", a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat, potrivit AFP şi Reuters.

"Voi fi clar: orice ar insinua procurorul, nu există nicio echivalenţă - nici una - între Israel şi Hamas", a adăugat el.

"Vom fi mereu alături de Israel împotriva ameninţărilor la adresa securităţii sale", a mai spus Biden.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a calificat la rândul său anunţul procurorului CPI drept "ruşinos", estimând că "ar putea compromite", de asemenea, negocierile privind încetarea focului în Fâşia Gaza.

"Respingem echivalenţa stabilită de procuror între Israel şi Hamas. Este o ruşine", a insistat Blinken într-un comunicat.

"Hamas este o organizaţie teroristă violentă care a comis cel mai grav masacru împotriva evreilor de la Holocaust şi încă ţine ostatici zeci de oameni nevinovaţi, inclusiv americani", a adăugat el.

În plus, CPI nu are "jurisdicţie" asupra Israelului, a mai spus Blinken.

În cea de-a opta lună de război din Fâşia Gaza, procurorul Curţii Penale Internaţionale a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant, precum şi a trei lideri principali ai grupării islamiste Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Gaza.

Procurorul Karim Khan a cerut mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi Gallant pentru crime precum "înfometarea deliberată a civililor" ca "metodă de război", "omucidere intenţionată" şi "exterminare şi/sau asasinat".

Acuzaţiile formulate împotriva liderilor Hamas, inclusiv a liderului grupării din Gaza, Yahya Sinwar, includ "exterminare", "viol şi alte forme de violenţă sexuală" şi "luarea de ostatici ca crimă de război". 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62450900
„Nu nemții ne-au atacat?”. Forțați să retrăiască ororile copilăriei la bătrânețe. Povestea sfâșietoare a bătrânilor ucraineni

Când a auzit prima dată că Ucraina este atacată de o armată invadatoare, Halyna Semibratska, acum în vârstă de 101 de ani, a fost confuză.

62450897
Mama Mădălinei Cojocari, fata dispărută în Carolina de Nord, ar putea fi deportată. Bunica o acuză ca i-a traficat nepoata

Diana Cojocari, mama Mădălinei Cojocari, o copilă care a dispărut în anul 2022, în Carolina de Nord, a pledat vinovată luni pentru faptul că nu a raportat la timp dispariția.

62188391
Prima reacție a premierului Benjamin Netanyahu după ce CPI a cerut mandat de arestare pe numele lui, pentru crime de război

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri Hamas.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.