Jens Stoltenberg: NATO trebuie să împiedice răspândirea războiului

62243306
AFP

Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa începând de la Al Doilea Război Mondial şi Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige acest război, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters.

 

Potrivit înaltului oficial aliat, pentru a împiedica Rusia să aibă sorţi de izbândă, NATO şi ţările sale membre s-ar putea să trebuiască să sprijine în continuare Ucraina cu arme şi altă asistenţă pentru o perioadă lungă.

''Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu aibă succes'', a spus Stoltenberg în timpul unui discurs în ţara sa natală, Norvegia, informează Agerpres.

Descriind drept un atac asupra ordinii mondiale actuale ceea ce Moscova numeşte ''operaţiune militară specială'', Stoltenberg a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să împiedice răspândirea războiului.

''Aceasta este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial. Dacă preşedintele (Vladimir) Putin chiar se gândeşte să facă unei ţări NATO ceva similar cu ce le-a făcut Georgiei, Republicii Moldova sau Ucrainei, atunci întreaga NATO va fi implicată imediat'', a subliniat secretarul general al Alianţei.

În 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62272348
Nava despre care Ucraina susţine că transportă cereale ucrainene furate a obţinut permisiunea de a părăsi Libanul

Nava sub pavilion sirian Laodicea, despre care Ucraina susţine că transportă cereale ucrainene furate, a părăsit un port libanez.

62264418
Meghan Markle a împlinit 41 de ani. Ce mesaj i-au trimis Prințul William și Kate Middleton

Meghan Markle, soția Prințului Harry, a împlinit astăzi 41 de ani. Ducii de Cambridge au îngropat securea războiului și i-au transmis un mesaj.

62276365
Alertă privind culturile de porumb din Europa. Bloomberg: Aproape toată România, principalul producător, e afectată de secetă

Creşterea temperaturilor usucă culturile de porumb din întreaga Europă, ultima dovadă a unei crize care afectează totul de la transporturile fluviale pe Rin şi până la culturile de măsline din Spania, transmite Bloomberg.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.