Jeffrey Toobin, cunoscut jurnalist, suspendat după ce a apărut într-o ipostază „ruşinoasă” pe Zoom

62153895
Twitter

Jeffrey Toobin, analist la CNN pe probleme de Drept şi reporter la The New Yorker, a fost suspendat după ce a apărut masturbându-se într-o întâlnire online cu colegii, incident pe care el l-a caracterizat drept „un accident” şi „o greşeală ruşinoasă”.

The New Yorker a transmis că l-a suspendat pe Toobin din funcţie după incident şi că va face o anchetă, scrie News.ro.

Un purtător de cuvânt al CNN a spus că „Jeff Toobin a cerut concediu pentru a se ocupa de o problemă personală şi i l-am acordat”.

Niciuna dintre entităţile de presă nu a precizat cât timp va lipsi Toobin, care ar fi trebuit să se ocupe de controversatul subiect al numirii unui judecător la Curtea Supremă şi de alegerile prezidenţiale.

Un eveniment legat de cea mai nouă carte a lui despre Donald Trump a fost de asemenea amânat.

Toobin a refuzat să comenteze incidentul pentru CNN Business, însă a transmis o declaraţie către Vice, care a indicat că incidentul a fost un accident.

„Am făcut o greşeală ruşinoasă şi stupidă, crezând că nu era pornită camera. Prezint scuze soţiei mele, familiei, prietenilor şi colegilor. Credeam că nu mă văd pe Zoom. Credeam că nimeni din întâlnirea de pe Zoom nu mă vede. Credeam că am oprit sonorul transmisiunii video de pe Zoom”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62153890
Spectacol grandios în curtea Academiei de Poliţie din Cairo
O mobilizare de forţe impresionantă a avut loc în curtea Academiei de poliţie din Cairo.
62153889
Navalnîi aduce noi acuzaţii la adresa lui Putin: „Dezvoltă noi versiuni ale acestor arme chimice”
Abia trecut pe lângă moarte, opozantul rus Aleksei Navalnîi aduce noi acuzaţii la adresa liderului de la Kremlin.
62152384
Înainte să primească aprobarea, companiile farmaceutice produc deja vaccinurile experimentale anti-Covid
Marile companii farmaceutice produc deja în cantități mari vaccinurile lor experimentale anti-Covid chiar înainte să primească aprobarea autorităților de reglementare.