Istoric britanic: Este foarte greu să-l compari pe Donald Trump cu cineva. Poate doar cu Nero sau Al Capone

62521865
Pro TV

Istoricul şi hispanistul britanic Paul Preston consideră că "este foarte greu să-l compari" pe preşedintele SUA, Donald Trump, în termeni politici şi istorici, cu orice figură relevantă din trecut, cu excepţia, poate, a lui "Nero sau a lui Al Capone".

Într-un interviu acordat EFE, Preston, consideră că, deşi este dificil să se stabilească paralele, se poate face una între actualul conflict din Ucraina şi dorinţa lui Donald Trump de a-i pune capăt cât mai curând posibil şi Acordul de la Munchen, semnat la 30 septembrie 1938 de dictatorii Germaniei, Adolf Hitler, şi Italiei, Benito Mussolini, cu prim-miniştrii Franţei, Edouard Daladier, şi Regatului Unit, Neville Chamberlain, scrie sâmbătă EFE.

În baza acelui acord - şi în numele aşa-numitei politici a concesiilor - pentru a evita un război în Europa, Germaniei i s-a permis să preia regiunea cehoslovacă Sudetia (şi mai târziu restul Cehoslovaciei, aşa cum făcuse anterior cu Austria) în negocieri în care prezenţa guvernului cehoslovac nu a fost permisă.

Acum, "aparentul acord la care se spune că a ajuns Trump cu (preşedintele rus Vladimir) Putin are ceva de-a face la prima vedere cu Acordul de la Munchen, în sensul că este o trădare a Ucrainei", spune Preston.

"Se pare că Trump acum vrea doar să-i facă pe plac lui Putin, nimic mai mult. (...) Pare logica unui hoţ. Dacă poate extrage bogăţia minerală din Ucraina, asta poate fi logica lui", apreciază istoricul britanic. 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62523701
Guvernul norvegian va cere în curând parlamentului să sporească sprijinul financiar pentru Ucraina

Guvernul norvegian va cere în curând parlamentului să sporească sprijinul financiar pentru Ucraina, a declarat sâmbătă prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public NRK, transmite Reuters.

62523700
Șefa diplomației europene: ”Lumea liberă are nevoie de un nou lider”

„Lumea liberă are nevoie de un nou lider”, a consideră șefa diplomației europene, Kaja Kallas, după scenele incredibile de la Casa Albă.  

62523544
Donald Trump, criticat din propriul partid după scenele de la Casa Albă: ”Singurul câștigător este Putin”

Putin este „singurul câștigător” după cearta aprinsă dintre Trump și Zelenski de la Casa Albă, a declarat congresmanul republican Mike Lawler, un aliat al președintelui american.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.