Iranul a aprovizionat reactorul nuclear din Teheran cu combustibil nuclear produs LOCAL

60577647

Iranul a anuntat marti ca si-a aprovizionat reactorul nuclear de la Teheran cu combustibil nuclear produs local si imbogatit la 20 la suta.

Iranienii au subliniat astfel progresul tehnic realizat in domeniul nuclear, inainte de negocierile cruciale pe aceasta tema la Bagdad cu grupul 5+1, relateaza AFP.

Doua placi de combustibil nuclear au fost furnizate reactorului de cercetare iar "una dintre ele a fost introdusa in centrul" reactorului, a transmis Organizatia iraniana pentru energie atomica (OIEA) intr-un comunicat difuzat de presa oficiala.

Aceasta aprovizionare a fost posibila datorita "celei mai recente tentative a expertilor nostri care a avut succes", adauga organizatia.

Acest anunt intervine in timp ce negociatorii iranieni se pregatesc sa apere programul nuclear iranian miercuri la Bagdad in fata reprezentantilor grupului 5+1: cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Rusia, China, Franta si Marea Britanie) plus Germania.

In cadrul acestei intalniri, a doua etapa de negocieri care s-au reluat la Istanbul in aprilie dupa 15 luni de blocaj, marile puteri trebuie sa incerce sa convinga Iranul sa-si suspende programul de imbogatire a uraniului la 20 la suta si sa se supuna unor vizite mai amanuntite ale AIEA.

Presedintele Mahmoud Ahmadinejad a prezentat in februarie primul combustibil nuclear produs local care a fost incarcat in reactorul de cercetare de la Teheran ce produce izotopi pentru tratamentul cancerului.

Iranul afirma ca programul sau nuclear are doar scop civil, in timp ce puterile occidentale il suspecteaza de dezvoltarea in secret a unui program nuclear militar.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60577648
Alegeri in Egipt: Oamenii, chemati sa vina in numar mare la vot, ca sa nu existe fraude

Egiptul se pregateste de schimbari masive. Dupa violentele din 2011 prin care au indepartat un regim, egiptenii ies la vot in cele mai importante zile din ultimii 31 de ani.

60577613
VIDEO. Cutremurul din Bulgaria, surprins de camerele video. 60 de replici in primele 24 de ore

Bulgaria a scapat fara pagube materiale importante dupa ce un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade a lovit tara de la Sud de Dunare ieri dimineata.

60577604
Crime impotriva umanitatii in Siria:Barbat batut si "obligat sa-si linga propriul sange de pe podea"

Organizatia de aparare a drepturilor omului Amnesty International a acuzat regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad de torturarea si uciderea unor detinuti si manifestanti pasnici, acte ce pot constitui crime impotriva umanitatii, transmite AFP.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.