Închisoare pe viaţă pentru un profesor din Indonezia găsit vinovat de viol asupra a 13 eleve

62242392
Getty

Un tribunal din Indonezia a condamnat marţi la închisoare pe viaţă un profesor care a violat în mod repetat 13 eleve, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cazul aduce în atenţie problema abuzurilor sexuale ce au loc în unele şcoli confesionale din arhipelagul sud-est-asiatic

 

Herry Wirawan, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit vinovat de viol asupra a 13 adolescente minore, care ulterior au născut nouă copii.

Victimele, majoritatea bursiere, proveneau din familii sărace şi trăiau în pensionatul islamic al cărui co-fondator era acuzatul. Aceste abuzuri s-au derulat pe o perioadă de cinci ani, a stabilit tribunalul din Bandung, în provincia Java occidentală.

Autorităţile au fost sesizate anul trecut, când părinţii unei eleve care a rămas însărcinată au depus plângere la poliţie.

Parchetul ceruse împotriva profesorului castrarea chimică şi pedeapsa cu moartea, cazul provocând un val de indignare în ţară.

Judecătorii au precizat că victimele vor fi despăgubite de autorităţi.

În Indonezia, cea mai mare ţară musulmană din lume, funcţionează circa 25.000 de pensionate islamice, aşa-zisele „pesantren", în care studiază şi trăiesc aproape cinci milioane de tineri. Aici se predau în timpul zilei materiile şcolare obişnuite, iar seara se studiază Coranul.

Procesul din Bandung a pus însă în lumină problema abuzurilor sexuale care au loc în unele din aceste instituţii, 14 cazuri fiind semnalate anul trecut, potrivit Comisiei naţionale pentru protecţia copiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62239993
Occidentul, contrazis: Nu există niciun motiv pentru ca Rusia să invadeze Ucraina pe 16 februarie
După ce Occidentul a transmis că Rusia va invada Ucraina pe 16 februarie, un reprezentant al Kremlinului a catalogat această presupunere drept una „ridicolă și ciudată”.  
62242390
Criza din Ucraina: Joe Biden și Boris Johnson nu şi-au pierdut speranţele pentru un acord diplomatic
Preşedintele Joe Biden şi premierul Boris Johnson, au avut luni o convorbire telefonică şi au convenit că nu s-au pierdut toate speranţele pentru o soluţie diplomatică la criza ucraineană, informează BBC, citată de News.ro.
62242389
SUA vrea să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari. Anunț important făcut și de Germania
Statele Unite ale Americii intenţionează să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari, a indicat, luni, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează AFP, citată de Agerpres.