Incendiu la Catedrala Notre-Dame din Rouen, una dintre cele mai mari din Franța | VIDEO

62466233

Turla Catedralei Notre-Dame din Rouen, un monument cu o istorie de aproape 1.000 de ani, a fost cuprinsă joi de flăcări.

 

Turla Catedralei Notre-Dame din Rouen, una dintre cele mai mari din Franța și celebră pentru faptul că a fost pictată de Claude Monet, a luat joi foc. Primarul din Rouen, Nicolas Mayer-Rossignol, a anunţat pe X că originea incendiului este necunoscută în acest stadiu.

Serviciul departamental de luptă împotriva incendiilor şi salvare SDIS76 anunţă că o alertă a fost dată la ora locală 12.00 (13.00, ora României) şi că la intervenţia iau parte ”33 de vehicule şi 63 de pompieri”.

Potrivit primelor informaţii de la Ministerul francez al Culturii, incendiul ar fi fost cauzat de o ”manipulare greşită” pe şantierul de restaurare a săgeţii catedralei, care este metalică.

Potrivit primelor constatări este vorba despre un incendiu la eşafodaj şi la prelatele de protecţie. Ministrul Culturii Rachida Dati, care se află în contact cu prefectura, a anunţat că situaţia se afla sub control.

Prefectura din Seine-Maritime, contactată de AFP, anunţă că ”incendiul a izbucnit la vârful săgeţii, care nu este de lemn, ci de metal, aflată în prezent în lucrări de restaurare” şi că serviciile de stat nu ştiau la momentul respectiv dacă şarpanta de lem a fost cuprinsă de flăcări.

Catedrala din Rouen a fost evacuată, iar un perimetru de securitate a fost instituit, anunţă prefectura, care cere locuitorilor ”să nu se ducă la faţa locului şi să lase salvatorii să lucreze”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62203377
Peste 100 de sportivi olimpici au cerut giganților Coca-Cola și Pepsi să pună capăt poluării cu plastic

Peste 100 de sportivi au cerut giganților băuturilor Coca-Cola și Pepsi să nu mai vândă sticle de plastic de unică folosință și să promoveze produse reutilizabile atunci când sponsorizează evenimente sportive.

62466216
O femeie dată dispărută a fost găsită în viață după ce a plutit în derivă timp de 36 de ore

O femeie care înota în apropierea unei plaje din Japonia a fost salvată la 80 de kilometri de coastă după ce a plutit în derivă timp de 36 de ore, au anunţat joi autorităţile japoneze, informează AFP.

62423809
Problemă inedită la uzina Tesla din Germania. Managerul uzinei: Lipsesc 65.000 ceşti de cafea. „Teoretic aveți câte 5 acasă”

Constructorul american de automobile electrice Tesla se confruntă cu o problemă inedită la uzina sa de la Grünheide, din apropiere de Berlin, unde au dispărut 65.000 ceşti de cafea, transmite DPA.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.