Incendiile de vegetație fac ravagii în Turcia. Flăcările amenință hotelurile, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje

×
Publicitate

Incendiile de vegetaţie din sudul Turciei au făcut deja opt victime, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje în Bodrum, Marmaris şi Antalya, unde flăcările amenință inclusiv hotelurile.

Și în Grecia, flăcările au distrus cel puțin 20 de case lângă Patras. Focare noi au apărut şi în Sicilia.

În sudul Tuciei, pe coastele Mediteranei, pompierii duc o luptă crâncenă cu flacările. Duminică, focul s-a apropiat din nou de staţiunea Marmaris, după ce salvatorii reușiseră să stingă mai multe focare. Sute de turişti au fost evacuaţi de urgenţă.

În ultimele zile au fost peste 100 de incendii separate în satele şi în staţiunile de pe coasta Mării Egee, o regiune turistică populată a Turciei. În cel puţin trei provincii, printre care şi Antalya, aceste focare încă nu sunt sub control. Calvarul pare că nu se mai termină, așa că autorităţile turce au cerut ajutor internațional. Până acum, Rusia, Ucraina, Azerbaidjan și Iran au trimis avioane-cisternă.

Flăcările au izbucnit cel mai probabil pe fondul caniculei şi au fost întețite de rafalele de vânt, însă autorităţile turce investighează şi posibile acte criminale.

Și în Grecia, 300 de pompieri, sprijiniți de avioane și elicoptere, încearcă să stăvilească un incendiu de pădure care a mistuit până acum zeci de case.

Incendiile de vegetatie fac ravagii în Turcia. Flăcările amenință hotelurile, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje

Localnic: ”Ne-am luptat din răsputeri să ne salvăm casele, dar multe proprietăţi au fost distruse, câmpurile agricole au fost făcute scrum, măslinii încă ard. "

Cinci sate au fost evacuate și aproximativ 20 de persoane au fost spitalizate cu arsuri și probleme respiratorii de când s-a pornit urgia, nu departe de orașul Patras, în Peloponez.

Incendiile de vegetatie fac ravagii în Turcia. Flăcările amenință hotelurile, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje

Situaţia este din nou critică şi în Sicilia din cauza incendiilor de pădure, izbucnite pe fondul unor temperaturi de 45 de grade Celsius. Unii oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, iar aeroportul a fost închis.

Incendiile de vegetatie fac ravagii în Turcia. Flăcările amenință hotelurile, iar turiștii sunt evacuați de pe plaje

Peste 800 de pompieri încearcă să ţină flăcările sub control, în special în apropierea orașelor Siracusa, Palermo și Enna. Alte focare izbcnite în acest weekend în peninsulă au afectat regiunile Calabria, Puglia, Campania și Lazio.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62175465
Anthony Fauci: Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar ”situaţia se va înrăutăţi”

Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar ”situaţia se va înrăutăţi”, potrivit expertului în boli infecțioase Anthony Fauci.

62205157
15 militari ucişi, şase daţi dispăruţi după un atac "terorist" în Niger

15 militari din trupele Nigerului şi-au pierdut viaţa sâmbătă şi alţi şase sunt "daţi dispăruţi" după un atac "terorist" în departamentul Torodi (sud-vest) lângă frontiera cu Burkina Faso, a anunţat duminică seară Ministerul Apărării de la Niamey.

62205150
”Era cuștii”, aproape de final. UE le va interzice fermierilor să crească animale în spații înghesuite

Comisia Europeană (CE) le va interzice fermelor să mai crească animale și păsări în cuști, iar legislația ar urma să fie gata în doi ani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.