Incendii devastatoare în sudul Europei. Franța, Spania și Italia luptă cu flăcările, Grecia e sub alertă. „Totul este ars”

×
Publicitate

În Franța, Spania și Italia ard zone întinse, iar în Grecia, patru regiuni au fost plasate sub alertă de incendii. Doar în sudul Franței, flăcările au pârjolit vegetația pe sute sau chiar mii de hectare, în unele regiuni.

O mie de pompieri s-au luptat mai bine de 24 de ore cu focul, ajutați și de colegi din România. Aproximativ 100 de persoane, inclusiv membri ai echipajelor de urgență, au suferit răni ușoare, la Marsilia. Acolo, focul a ajuns inclusiv în curțile oamenilor.

După eforturi dramatice, pompierii au reușit să controleze incendiile de vegetație care mistuie zone întinse, lângă Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța. Flăcările au pârjolit până acum peste 750 de hectare.

Jasmine Bousquet, corespondent BFM TV: „Imaginile vorbesc de la sine. Uitați-vă la toată această întindere care înainte era toată verde, aici în cartierul Tante Rose din localitatea Pennes-Mirabeau. Ei bine, zona este complet devastată. După cum puteți vedea, totul este ars.”

Localnicii, disperați, au încercat să-și salveze casele cu găleți și crengi

Cu găleți, ligheane, crengi ori cârpe, numeroși oameni s-au mobilizat ca să-și protejeze casele. Vântul foarte puternic a întețit focul, care a ajuns în curțile oamenilor, într-un cartier din nordul Marsiliei. Între timp, autoritățile i-au informat pe localnici că cei evacuați se pot întoarce la casele lor. Doar că unii... nu mai au case.

Localnic: „Când au venit primele informații, am crezut că am pierdut totul. Am auzit că nouă sau zece case au ars complet, ne-am gândit că una dintre ele ar putea fi a noastră. Așa că le-am spus fiicelor mele că s-ar putea să fi pierdut totul, dar că nu era important, câtă vreme suntem în siguranță.”

Aeroportul care deservește Marsilia a fost redeschis, la fel și drumurile și unele rute feroviare. Din primele investigații reiese că incendiul devastator a fost provocat de o mașină care s-a aprins pe autostradă, iar scânteile au sărit în iarba uscată de la marginea șoselei.

Tot în sudul Franței, un alt incendiu violent, izbucnit luni la amiază, a pârjolit deja peste 2.000 de hectare de vegetație, în regiunea Aude, lângă Narbonne.

Situație gravă și în Spania: 18.000 de oameni izolați în case

Este prăpăd și în provincia spaniolă Tarragona. Peste 400 de pompieri și 100 de militari luptă să stingă focul, ajutați de 12 avioane-cisternă. 18 mii de oameni din 9 sate au primit ordin să rămână în case.

Favorizate de caniculă, focuri similare au izbucnit în ultimele ore și în regiunea Catania din sudul Italiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62558968
Macron, întâmpinat cu fast la Londra în a doua zi a vizitei oficiale. Președintele francez s-a întâlnit și cu Keir Starmer

Președintele francez Emmanuel Macron și-a continuat ieri vizita de stat istorică în Marea Britanie. În cea de-a doua zi, liderul de la Elysee și soția lui au fost primiți de premierul britanic, la reședința din Downing Street.

62558958
Casa de modă Armani și-a prezentat noua colecție la Paris. Marele absent la prezentare a fost chiar Giorgio Armani

Casa de modă Armani a prezentat miercuri, la Paris, noua colecție, intitulată „Negru Seducător”.

62558957
Atac masiv asupra Kievului, soldat cu doi morți și 13 răniți. Raidul aerian ar fi durat aproape 10 ore

Doi oameni au murit în urma unui atac rusesc desfășurat noaptea asupra capitalei Ucrainei, a anunțat joi dimineață șeful administrației militare din Kiev, citat de AFP.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.