Încă o țară impune carantina sau autoizolarea timp de 10 zile pentru români

62138964
Agerpres

România este inclusă pe lista ţărilor cu grad ridicat epidemiologic privind infectarea cu noul coronavirus şi românii care intră pe teritoriul Elveţiei trebuie să stea în carantină sau autoizolare timp de 10 zile.

Ministerul Afacerilor Externe transmite că perioada de carantină nu poate fi întreruptă de un test negativ pentru COVID-19, iar nerespectarea măsurilor poate fi amendată cu până la 10.000 de franci elveţieni, echivalentul a peste 9.000 euro. Măsura intră în vigoare din 8 august, ora 00.00.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cursul zilei de 5 august 2020, autorităţile federale elveţiene au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, măsuri care se aplică şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein. Noile prevederi vor intra în vigoare la data de 8 august 2020, ora 00:00.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile elveţiene, România a fost inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu COVID-19. Astfel, toate persoanele care intră pe teritoriul elveţian şi care s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul României trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locaţie adecvată pentru o perioadă de 10 zile, imediat după sosirea pe teritoriul elveţian. Persoanele care intră în carantină (autoizolare) au obligaţia de a contacta autorităţile sanitare cantonale în decurs de două zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat şi de a urma indicaţiile acestora. Potrivit reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecţia cu COVID-19. Nerespectarea măsurilor menţionate se sancţionează cu amendă contravenţională de până la 10.000 CHF”, arată reprezentanţii MAE într-un comunicat de presă remis News.ro.

Sunt exceptate de la măsura carantinei (autoizolării), cu condiţia să nu prezinte simptome specifice COVID-19, următoarele categorii de persoane:

- persoanele care asigură în mod profesional şi organizat (pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau navigabilă) transportul de bunuri şi persoane şi care, din acest considerent, s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

- persoanele care provin din România şi care tranzitează direct teritoriul elveţian spre destinaţii din alte state. În aceste cazuri, autorităţile elveţiene pot solicita prezentarea unor documente justificative care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului elveţian (ex.: domiciliu / rezidenţă / drept de şedere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării pe teritoriul elveţian, precum adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);

- persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul României sau pe cel al unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

- angajaţii care sunt direct implicaţi în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică elveţian;

- persoanele care călătoresc în Confederaţia Elveţiană în scop profesional sau medical, zilnic sau pentru o perioadă de cel mult cinci zile, iar respectiva deplasare este absolut necesară şi nu suferă amânare.

Ministerul oferă şi onformaţii cu privire la noile măsuri, disponibile la următoarele link-uri: http://berna.mae.ro/, https://www.bag.admin.ch/bag/en/home/krankheiten/ausbrueche-epidemien-pandemien/aktuelle-ausbrueche-epidemien/novel-cov/empfehlungen-fuer-reisende/quarantaene-einreisende.html.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: +41 31 351 36 39 sau +41 31 351 05 46, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51909, https://www.mae.ro/node/51979, http://berna.mae.ro şi http://www.mae.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Neglijențele care au dus la explozia devastatoare din Beirut. Se va desfășura o anchetă internațională

Primele elemente ale anchetei privind explozia devastatoare produsă marţi în portul din Beirut pun în discuţie ani de neglijenţă şi lipsă de măsuri, relatează miercuri Reuters, citat de Agerpres. 

Explozia din Beirut a fost atât de puternică încât a fost detectată în Germania. Ce spun experții

Explozia devastatoare din Beirut a fost detectată în Germania și Tunisia, de două staţii aparținând Organizaţiei Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare (CTBTO), o agenţie specializată a ONU.

Urmările exploziei din Beirut. Aproape 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe

Aproape 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe după ce exploziile uriaşe de marţi produse în portul din Beirut au distrus numeroase clădiri.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.