Imaginile groazei din Balcani, unde ploile torențiale au făcut prăpăd. 14 oameni au murit, iar mulți alții au dispărut

×
Publicitate

Sunt zile negre în Grecia, Turcia și Bulgaria, țări lovite de inundații dramatice. Cel puțin 14 oameni și-au pierdut viața, iar mulți alții sunt dați dispăruți.  

Numai în Grecia, unde sunt încă în vacanță numeroși români, pompierii au salvat din mijlocul puhoaielor peste 800 de persoane. Asta după ce într-o regiune din centru a fost cu adevărat potop. Au căzut 800 de litri de apă pe metru pătrat, în 24 de ore.

Ploile torențiale s-au revărsat în puhoaie pe străzile din centrul Atenei. Imagini dramatice surprind momentul în care câțiva trecători sar în ajutorul unor femei luată de ape, în fața unui spital. Circulația s-a blocat și multe zone din capitala Greciei au rămas fără energie electrică.

Inundațiile au făcut prăpăd 

Zece români trăiesc de trei zile coșmarul inundațiilor în Platanias, o localitate de coastă. 60 de mașini au fost duse de șuvoaie în mare, iar două dintre ele aveau numere de înmatriculare românești.

Nu departe, satul turistic Agios Ioannis, a rămas complet izolat. Joi dimineață s-au rupt și ambele poduri. Podul auto nu mai există. Alt pod pietonal, care și acela nu mai există, este scufundat.

În regiunea muntoasă din centrul țării, Magnesia, au căzut până la 800 de litri de apă pe metru pătrat în 24 de ore.

Așa ceva nu s-a mai petrecut de când există măsurători meteorologice în Grecia. Inundațiile au făcut prăpăd și în Volos, capitala regiunii.

Traficul în oraș a fost complet suspendat, la fel ca în insula turistică Skiatos, unde multe gospodării au rămas fără electricitate și apă curentă.

Peste 800 de oameni au fost salvați din mijlocul apelor, potrivit Departamentului Pompierilor. Autoritățile anunță mai mulți morți și dispăruți.

Pavlos Marinakis, purtător de cuvânt al Guvernului: „Țara noastră se confruntă, pentru a treia zi, cu un fenomen cum nu s-a mai văzut în trecut. Prioritatea absolută a statului în acest moment este să salveze și să evacueze oamenii din zonele afectate de intemperii și să protejeze infrastructura critică”.

Stare de urgență

Cel puțin patru oameni au murit și în Bulgaria după furtuna care a provocat inundații înspăimântătoare pe coasta de sud a Mării Negre.

Mașini și rulote au fost luate pe sus de puhoaie și aruncate în mare, în stațiunea Tsarevo, unde autoritățile au declarat stare de urgență.

Ivan Georgiev, corespondent BTV: „Șoselele sunt blocate. Cel puțin trei poduri au fost distruse”.

Râurile umflate au ieșit din albie și mai multe poduri au fost distruse, provocând probleme serioase de trafic.

Ministrul Turismului, Zaritsa Dinkova, a declarat că aproximativ 4.000 de persoane au fost afectate de dezastru în zona de coastă. Sunt probleme și cu evacuarea turiștilor, pentru că este periculoasă circulația autocarelor pe drumurile pline de apă, a adăugat oficialul bulgar.

O viitură a măturat și un camping aflat în partea de nord-vest a Turciei, lângă granița bulgară, și cel puțin cinci oamni au pierit. Alți doi au murit din cauza inundațiilor de la Istanbul.

În metropola turcă transportul public a fost serios perturbat. Potrivit autorităților, peste 1.200 de locuințe, magazine și sedii de firme au fost distruse sau serios avariate.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62384402
India vrea să-și schimbe numele oficial. Cum s-ar putea numi

În India au apărut numeroase speculații cu privire la zvonurile privind planurile de a renunța la utilizarea oficială a numelui englezesc al țării, după ce o invitație emisă de stat la summitul G20 s-a referit la aceasta ca fiind Bharat.

 

 

62379626
Grâul din Ucraina este exportat în prezent prin porturile din Croația. „Este o rută comercială de nişă”

Grâul din Ucraina este exportat și prin porturile din Croația, de la Dunăre și Marea Adriatică, în condițiile în care porturile de la Marea Neagră sunt sub asaltul rușilor, a precizat un înalt oficial ucrainean.

62376704
Zaporojie a devenit punctul de cotitură al războiului. Ce le-a spus Serghei Șoigu ofițerilor săi

Regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei a devenit în prezent punctul fierbinte al luptelor din războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care durează deja de un an și jumătate, a declarat marți ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.