Imagini terifiante în Grecia. Oamenii au fugit îngroziți din calea flăcărilor în mare

61976547

Zeci de persoane au fost surprinse în timp ce se refugiau în apa mării pentru a scăpa de incendiile de vegetație din Grecia, care au provocat moartea a 91 de oameni.

Localnicii din Mati, la est de Atena, au fost în epicentrul focurilor devastatoare, iar localnicii nu au avut altă alternativă decât să se refugieze în mare, conform unor imagini filmate luni, 23 iulie, de martori.

În imagini apar oameni înfricoșați care se îmbrățișează și își acoperă căile respiratorii cu hainele, pentru a se apăra de fumul gros.

O altă înregistrare din regiunea Attica a fost făcută publică. Și acolo numeroase persoane s-au adăpostit pe stâncile unei plaje, în căutare de adăpost. O femeie și un băiețel apar cu arsuri pe brațe.

grecia

Până în prezent au fost semnalate patru victime în rândul turiştilor străini: un tânăr căsătorit irlandez în voiaj de nuntă, o poloneză şi fiul acesteia şi un belgian al cărei fiică a fost salvată.

Potrivit cotidianului Kathimerini, un prim raport al anchetei ar pivilegia mai degrabă pista neglijenţei criminale, cu un foc aprins de un locuitor din zonă pentru a arde frunze şi ramuri uscate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
61970958
Un Mercedes cu numere de România, văzut lânga casa fostului spion rus Serghei Skripal

Un Mercedes cu numere de România a fost văzut de martori de mai multe ori în apropiere de casa fostului spion rus - Serghei Skripal, în Salisbury, relatează Daily Mail.

61976536
O femeie însărcinată și-a riscat viața pentru a-și salva câinele de la înec. Cum au găsit-o salvatorii

O româncă însărcinată, stabilită în Italia, și-a riscat viața sa și pe a copilului pentru a-și salva câinele de la înec.

61936377
Statul Islamic a răpit zeci de femei şi copii în ultimele zile. Ce le fac jihadiştii

ISIS a răpit cel puţin 36 de femei şi copii în cursul ultimul atac din Siria. 

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.