Guvernul de la Londra respinge cererea Scoţiei privind un nou referendum de independenţă

62098328
iStock

Guvernul de la Londra a respins joi cererea premierului scoţian Nicola Sturgeon privind organizarea unui nou referendum de independenţă, afirmând că acest scenariu ar submina rezultatul primului referendum, desfăşurat în urmă cu cinci ani, transmite Reuters.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon i-a cerut joi guvernului britanic ''să negocieze şi să accepte'' organizarea unui nou referendum de independenţă şi a dat asigurări că Scoţia nu va da curs Brexitului programat să se producă la 31 decembrie.

''Un al doilea referendum privind independenţa, organizat anul viitor, ar fi o iniţiativă nocivă. Ar submina rezultatul decisiv al referendumului din 2014 şi promisiunea făcută poporului scoţian că a fost un vot unic într-o generaţie'', a explicat executivul de la Londra într-o notă-anexă la agenda legislativă.

Un ''dosar constituţional şi democratic'' de 39 de pagini, publicat joi pe site-ul guvernului scoţian, prezintă principalele idei ale acestui proiect.

La alegerile parlamentare desfăşurate pe 12 decembrie în Regatul Unit, Partidul Naţional Scoţian (SNP), condus de Nicola Sturgeon, a câştigat 47 din cele 59 de circumscripţii din această provincie. Nicola Sturgeon consideră că acest rezultat îi conferă 'în mod incontestabil' un mandat' pentru a organiza un nou referendum, chiar dacă, recunoaşte ea, victoria nu este considerată dinainte câştigată.

În 2014, la un prim referendum pe această temă, 55% dintre scoţieni au decis rămânerea sub coroana britanică. Doi ani mai târziu, la referendumul cu privire la Brexit, în Scoţia s-a votat în proporţie de 62% pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62047262
Parlamentul European cere României să afle adevărul despre Revoluția din 1989
Eurodeputaţii au adoptat joi, în plen, rezoluţia referitoare la comemorarea a treizeci de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989.
62099666
După 8 ore de zbor, un avion de linie a aterizat la 200 de km de aeroportul de pe care decolase
Pasagerii unui zbor Lufthansa pe ruta Frankfurt - New York a fost revoltați după ce compania a decis să întoarcă avionul în Germania, la 4 ore după ce decolase spre SUA, din cauza unor putențiale probleme la trenul de aterizare.
62080698
Vladimir Putin, îngrijorat de încălzirea globală. "Este un proces foarte grav”
Nimeni nu poate spune cu certitudine care sunt cauzele schimbării climatice, a afirmat joi preşedintele rus Vladimir Putin, punând sub semnul întrebării consensul ştiinţific cvasi-unanim privind responsabilitatea umană, relatează AFP.