Greșeala prin care răpitorul unei fetițe de nouă ani s-a dat de gol în fața polițiștilor. L-au găsit și arestat imediat

×
Publicitate

Cazul răpirii unei fetițe de nouă ani din Statele Unite s-a încheiat în mod fericit.

Micuța a fost în cele din urmă salvată de oamenii legii, după ce individul care a răpit-o și-a lăsat amprentele pe biletul prin care cerea răscumpărarea.

Fetița a dispărut sâmbătă, în timp ce plimba cu bicicleta într-o zonă turistică din statul american New York. De atunci sute de oameni s-au mobilizat pentru a o căuta.

În cele din urmă, familia a găsit în cutia poștală biletul de la răpitor. Polițiștii au descoperit amprentele de pe hârtie în baza de date, în legătură cu un alt incident, petrecut în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Atunci individul fusese prins beat la volan. Suspectul a fost localizat și arestat imediat.

Fetița a fost găsită închisă într-un dulap, foarte speriată, dar medicii spun că starea ei de sănătate este bună.

„După ce a opus ceva rezistență, suspectul a fost luat în custodie și imediat a fost găsită și fetița, într-un dulap. Știa că a fost salvată. Știa că este pe mâini sigure. Ceea ce s-a întâmplat a fost extraordinar”, a declarat guvernatorul statului New York, Kathy Hochul, într-o conferință de presă.

Potrivit guvernatorului, suspectul este Craig Nelson Ross Jr, în vârstă de 47 de ani. Poliția a precizat că ancheta este încă în desfășurare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62391591
Parlamentul European a votat acordarea unui sprijin multianual Ucrainei, în valoare de 50 de miliarde de euro
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, susține că nu mai este nevoie de o nouă mobilizare pentru "operațiunea specială" din Ucraina.
62391589
„Mamă, e un dezastru! Uitați-vă ce explozie!”. Cum s-a produs accidentul cumplit din Italia, unde 21 de oameni au murit
Cel puțin 21 de oameni au murit marți seară, în Italia, după ce autocarul în care se aflau a căzut circa 15 metri în gol, de pe un pasaj peste calea ferată.
62391586
„Ne așteptăm la o creștere a abandonului.” Spania a adoptat noi măsuri pentru protejarea bunăstării animalelor de companie
În Spania a intrat în vigoare noua lege privind bunăstarea animalelor, care vine cu schimbări radicale atât pentru stăpânii animalelor de companie, cât și pentru necuvântătoarele sălbatice, aflate în captivitate.