Partidul premierului Tsipras a pierdut alegerile legislative anticipate din Grecia

×
Publicitate

Partidul Conservator grec Noua Democraţie (ND), condus de Kyriakos Mitsotakis, a câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate duminică în Grecia.

Astfel, un sondaj publicat la ieşirea de la urme arată că formaţiunea de stânga Syriza a actualului premier Alexis Tsipras a pierdut alegerile, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Conform acestui sondaj, Noua Democraţie a obţinut circa 40% din voturi, iar Syriza circa 28,5%. Pe locul trei vine formaţiunea de centru-stânga Mişcarea Schimbării (KINAL), cu 6-8%, urmată de comuniştii din partidul KKE, cu 5-7%. Mai multe alte partide mai mici se află sub pragul de 3%, inclusiv formaţiunea de extremă-dreapta Zorii Aurii.

Dacă aceste rezultate se vor confirma după numărarea voturilor, partidul lui Kyriakos Mitsotakis (fiul fostului premier Konstantinos Mitsotakis) ar putea forma singur o majoritate în legislativ, ceea ce i-ar permite alcătuirea unui guvern de dreapta care nu ar avea nevoie de alianţe cu alte formaţiuni.

Un reprezentant al partidului Syriza, Panos Skourletis, a recunoscut înfrângerea formaţiunii sale. ''Avem o victorie clară pentru Noua Democraţie. Să vedem cum o vor folosi'', a spus acesta la postul naţional de televiziune.

Pierderea scrutinului de către partidului lui Tsipras era una aşteptată, actualul premier fiind acuzat că şi-a ''trădat'' electoratul prin acceptarea măsurilor de austeritate impuse de instituţiile europene şi de creditorii internaţionali, deşi când a ajuns la putere în 2015 el a promis că va pune capăt austerităţii.

Tsipras a convocat atunci şi un referendum, la care electoratul a respins la îndemnurile sale condiţiile impuse de creditorii internaţionali pentru salvarea economiei Greciei, condiţii pe care însă după referendum el le-a aplicat în mare parte.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62060345
Răsturnare de situație. Un cunoscut miliardar, arestat pentru trafic sexual cu minore
Miliardarul american Jeffrey Epstein a fost arestat sâmbătă noapte și pus sub acuzare pentru trafic sexual cu minore, relatează CNN.
61958861
Discuție Macron-Rohani. Iranul, pregătit de creșterea stocurilor de uraniu îmbogăţit
Preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat sâmbătă că este pregătit să salveze acordul nuclear şi să reia negocierile, inclusiv cu SUA, cu câteva ore înainte ca ţara sa să încalce o prevedere cheie a acordului.
62060313
O navă cu migranţi sfidează ordinul lui Salvini şi acostează pe insula Lampedusa
O navă a unei organizaţii caritabile italiene a dus la ţărm peste 40 de migranţi pe insula Lampedusa sâmbătă, ignorând ordinul autorităţilor de a nu proceda astfel şi forţând o nouă ciocnire cu ministrul de interne Matteo Salvini.