Google Maps schimbă Golful Mexic în „Golful Americii”, după ordinul lui Trump, dar mai așteaptă o etapă legală

62514630

Golful Mexic se va numi „Golful Americii” și pe Google Maps, imediat ce ordinul președintelui Trump de schimbare a denumirii va fi actualizat oficial în Sistemul american de denumiri geografice.

Anunțul a fost făcut luni de Google într-o postare pe X, relatează Reuters, preluat de news.ro.

Schimbarea va fi vizibilă în Statele Unite, dar va rămâne „Golful Mexic” în Mexic. În afara celor două ţări, utilizatorii vor vedea ambele denumiri a explicat compania.

Google Maps, care este deţinută de Alphabet, va face o schimbare similară şi cu Muntele McKinley.

Departamentul de Interne al administraţiei Trump a declarat vineri că a schimbat oficial numele Golfului Mexicului în Golful Americii, iar vârful Denali din Alaska în Muntele McKinley. Preşedintele american Donald Trump a ordonat schimbarea numelor ca parte a unei serii de ordine executive semnate la câteva ore după preluarea mandatului, lunea trecută, îndeplinindu-şi astfel o promisiune din campania electorală.

„Conform indicaţiilor preşedintelui, Golful Mexic va fi acum cunoscut în mod oficial ca Golful Americii, iar cel mai înalt vârf din America de Nord va purta din nou numele de McKinley”, a transmis săptămâna trecută Departamentul de Interne într-un comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62491627
Șeful NATO acuză Rusia că încearcă să „destabilizeze” Alianţa: Mark Rutte: „Trebuie să ne intensificăm eforturile acum”
Secretarul general al NATO Mark Rutte avertizează luni că Rusia încearcă ”să destabilizeze” statele membre ale Alianţei Nord-Atlantică şi le cere acestora din urmă să-şi crească cheltuielile cu apărarea.
62513583
Columbia cedează în fața presiunilor lui Trump. Casa Albă, acord cu Bogota în cazul migranților ilegali
Columbia și-a trimis propriile avioane guvernamentale pentru a prelua cetățeni intrați ilegal în Statele Unite.În plus, a acceptat să detașeze forțe suplimentare pentru a securiza o fâșie de junglă aflată pe ruta migranților.
62369044
Trump face schimbări în armată, din avion: A interzis transexualii și a oprit programele pentru „diversitate”
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni că a semnat patru ordine executive care vor remodela armata și, printre altele, va interzice membrilor transsexuali să servească în forţele armate ale SUA.