Comisia a constatat că americanii și-au favorizat propriile servicii, și au limitat accesul utilizatorilor la oferte mai ieftine. Decizia vine într-un moment sensibil, cu o zi înainte de expirarea tarifelor temporare, impuse de Statele Unite, partenerilor comerciali.

Corespondent PRO TV: „Vorbim, de fapt, despre două amenzi care însumează 890 de milioane de euro, adică 0,22% din cifra de afaceri Google la nivel mondial. Prima, de 460 de milioane, a fost aplicată pentru că Google și-a afișat propriile servicii – pentru cumpărături, hoteluri, transport – mai vizibil decât serviciile concurenților. De exemplu, atunci când căutați un zbor sau o cazare, primele rezultate afișate sunt cele ale serviciului oferit de Google, ceea ce îi dezavantajează pe concurenți. Este important pentru că 90% dintre căutările online din Uniunea Europeană sunt făcute prin Google. A doua amendă, de 430 de milioane de euro, vizează magazinul de aplicații Google Play. Comisia spune că dezvoltatorii de aplicații au fost împiedicați să le comunice utilizatorilor că pot găsi oferte mai ieftine pe alte site-uri sau în alte magazine de aplicații. Investigația a durat doi ani, timp în care Comisia a avut peste 80 de discuții cu reprezentanții Google. Separat, atât compania, cât și administrația americană au fost informate înaintea anunțării deciziei. Compania susține că decizia europeană îi afectează produsele și serviciile. Comisia răspunde că nu vizează companiile americane, ci aplică aceleași reguli tuturor celor care operează pe piața europeană. Google are acum 60 de zile pentru a elimina aceste practici. În caz contrar, riscă penalități suplimentare care pot ajunge la 5% din cifra sa de afaceri mondială. Momentul este însă unul sensibil. Vineri expiră tarifele temporare impuse de președintele Trump comerțului cu Uniunea Europeană și cine știe de ce surpriză vom avea parte din partea Washingtonului”.