„Ceva a explodat în interiorul meu”, spune Pelicot, în vârstă de 73 de ani, despre momentul în care a realizat amploarea infracţiunilor soţului ei. „A fost ca un tsunami.”
Într-un interviu amplu acordat înainte de publicarea memoriilor sale, A Hymn To Life, ea descrie cum momentul în care şi-a sunat cei trei copii pentru a le spune ce a descoperit despre tatăl lor a fost probabil cea mai dificilă experienţă din viaţa ei.
Îşi aminteşte şi clipa în care a decis să renunţe la dreptul legal la anonimat, o decizie pe care nu a regretat-o niciodată. Dezvăluie că are încă întrebări fără răspuns pentru fostul său soţ – pe care îl numeşte „domnul Pelicot” – aflat în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani.
Gisele descrie momentul care a marcat începutul a ceea ce numeşte „coborârea în iad”.
Îl însoţise pe soţul ei, Dominique Pelicot, la o secţie de poliţie din apropierea casei lor din Mazan, în sudul Franţei. Fusese chemat pentru că filma în secret sub fustele femeilor într-un supermarket.
Un poliţist a luat-o deoparte şi a început să-i pună întrebări din ce în ce mai insistente. Ce fel de om era soţul ei? „Un tip grozav”, a răspuns ea. Se angajaseră vreodată în schimburi de cupluri? „Nu, bineînţeles că nu”, a protestat.
„Mi-a spus: «O să-ţi arăt ceva ce nu-ţi va plăcea». Nu am înţeles imediat.”
Poliţistul i-a arătat două fotografii cu o femeie nemişcată, întinsă pe un pat. Erau printre miile de imagini şi videoclipuri realizate de soţul ei în timp ce ea era drogată.
„Nu m-am recunoscut. Femeia aceea era întinsă pe pat ca şi cum ar fi fost moartă. Lângă ea erau nişte bărbaţi. Nu ştiam cine sunt. Nu-i cunoşteam.”
Vocea ei devine mai liniştită când îşi aminteşte şocul, dar nu se clatină.
Poliţia i-a spus că fusese violată în repetate rânduri de zeci de bărbaţi. Deşi soţul ei înregistrase şi catalogase cu grijă agresiunile pe un hard disk, mulţi dintre bărbaţi nu au putut fi identificaţi.
I s-a recomandat să nu rămână singură. Ajunsă acasă, în stare de şoc, a sunat o prietenă. „I-am spus: «Dominique este în arest pentru că m-a violat şi m-a obligat să fiu violată». Atunci am folosit pentru prima dată cuvântul «viol». După cinci ore de interogatoriu, am pus în cuvinte crima domnului Pelicot.”
Cei trei copii – David, Caroline şi Florian – au trebuit să afle şi ei.
„Ştiam că pentru ei va fi extrem de dificil.” Consideră şi acum că acele trei telefoane au fost cele mai grele lucruri pe care le-a făcut vreodată.
Îşi aminteşte ţipătul Carolinei – „aproape inuman” –, starea de şoc a lui David şi grija imediată a lui Florian pentru ea.
A doua zi, copiii au venit la Mazan. Au distrus sau au aruncat lucruri din casă – mobilă, albume foto – încercând să şteargă existenţa tatălui lor. Ea a stat şi a privit.
„Mi-am spus că viaţa mea era distrusă, că nu mai aveam nimic în afară de copiii mei.”
De la naşterea lui David, când avea puţin peste 20 de ani, copiii au devenit centrul vieţii sale. Maternitatea a fost felul ei de a lăsa în urmă o copilărie marcată de pierderi.
„Mi-am pierdut mama foarte devreme, apoi fratele şi tatăl. A trebuit să reconstruiesc tot ce pierdusem.”
Avea nouă ani când mama ei a murit de cancer. Întâlnirea cu Dominique Pelicot, chipeş şi marcat şi el de o copilărie dificilă, i-a oferit şansa unui nou început. S-au căsătorit în 1973.
„Eram foarte îndrăgostiţi. Ne-am aruncat cu capul înainte în viaţă şi am întemeiat o familie – acesta era obiectivul meu principal.”
O trădare de neconceput
În 2011, Gisele a început să sufere de pierderi de memorie şi probleme ginecologice persistente. Le-a pus pe seama unor afecţiuni neurologice. Ulterior s-a dovedit că erau cauzate de sedativele administrate de soţul ei şi de agresiunile repetate.
A consultat mai mulţi medici. Soţul o însoţea la investigaţii şi era lângă ea în fiecare dimineaţă după abuzurile nocturne.
„Era de neconceput ca bărbatul cu care îmi împărţeam viaţa să fi comis asemenea orori. Mă trezeam, luam micul dejun, iar el mă privea în ochi.”
A aflat mai târziu că îi administra şi relaxante musculare puternice, pentru ca a doua zi să nu simtă durere.
„Mi-e greu să accept că nu a avut nicio milă.”
Dezvăluirile au zdruncinat întreaga familie.
„Este greşit să crezi că o astfel de tragedie uneşte familia. Ne-a luat mult timp să ne refacem.”
Fiica ei, Caroline, a suferit profund după ce pe laptopul tatălui au fost găsite fotografii cu ea dormind în lenjerie intimă.
„Privirea incestuoasă pe care o arunca asupra fiicei sale mi s-a părut insuportabilă.”
Caroline este convinsă că a fost drogată şi violată, însă lipsa probelor a făcut ca el să nu fie judecat pentru acest lucru. Relaţia mamă–fiică a fost tensionată, dar astăzi încearcă să se vindece.
„Fiecare a avut nevoie de timp. Acum încercăm să ne aducem pace.”
Alte dezvăluiri
În 2022, poliţia a informat-o că soţul ei recunoscuse tentativa de viol asupra unei tinere şi că era anchetat pentru uciderea unui agent imobiliar în 1991, la Paris – acuzaţie pe care o neagă.
„Îndrăznesc să sper că nu este autorul acelei crime, altfel ar fi o nouă coborâre în iad.”
S-a mutat pe insula Île de Ré, dorind să rămână în umbră. Avea dreptul la un proces cu uşile închise, însă, plimbându-se pe plajă, a realizat că anonimatul i-ar fi protejat şi pe agresori.
„Timp de peste patru ani am purtat această ruşine. Era ca o dublă pedeapsă pentru victime.”
A decis într-o singură noapte să deschidă procesul publicului.
„Nu am regretat niciodată. Dacă eu am fost capabilă să fac asta, toate victimele pot face la fel.”
În 2024, procesul a atras atenţia întregii Franţe şi a lumii. În fiecare zi, intra cu capul sus în tribunalul din Avignon, salutând femeile venite să o susţină.
„Mi-au dat o forţă incredibilă.”
Toţi inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi. Fostul soţ a primit pedeapsa maximă de 20 de ani, iar ceilalţi 50 de bărbaţi au fost condamnaţi la închisoare între cinci şi 15 ani.
Reconstruindu-şi viaţa
Pe Île de Ré l-a cunoscut pe Jean-Loup, un văduv. „Ne-am îndrăgostit ca nişte adolescenţi.”
„Viaţa ne rezervă şi surprize frumoase.”
Rămân însă întrebări fără răspuns. Dominique Pelicot a spus în instanţă că voia să „supună o femeie de neînfrânt”.
„Poate mă voi întreba toată viaţa de ce.”
Intenţionează să-l viziteze în închisoare pentru a obţine răspunsuri.
„Trebuie să-l privesc în ochi.”
Îşi continuă vindecarea şi refuză să creadă că cei 50 de ani de căsnicie au fost doar o minciună.
„Altfel ar fi ca şi cum aş fi fost moartă.”
În instanţă i-a spus: „Am încercat să te conduc spre lumină, dar tu ai ales adâncurile sufletului uman.”
Astăzi repetă acelaşi lucru: „În viaţă trebuie să alegi între bine şi rău. Eu am ales întotdeauna să merg spre bine.”
