Germania doreşte să relaxeze legislaţia privind imigraţia pentru a atrage lucrători din afara UE

61966789

Guvernul de la Berlin urmează să ia o decizie cu privire la o propunere de relaxare a legislaţiei privind imigraţia, cu obiectivul de a facilita accesul lucrătorilor calificaţi din afara Uniunii Europene care doresc să vină în Germania.

Germania a primit în ultimii ani peste un milion de solicitanţi de azil, dar puţini dintre ei au reuşit să se integreze, întrucât le lipsesc calificările cerute pe piaţa muncii, majoritatea neavând de fapt nicio calificare, iar necunoaşterea limbii germane este de asemenea un obstacol important care îngreunează integrarea lor, relatează Agerpres, citând Reuters.

Pe de altă parte, politica uşilor deschise faţă de refugiaţi, promovată de cancelarul Angela Merkel, a alimentat sentimentele anti-imigraţie şi a condus la creşterea popularităţii formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

În acest context social, adoptarea unor noi măsuri de relaxare a condiţiilor privind imigraţia ar putea fi o decizie sensibilă, dar executivul de la Berlin o are în vedere ca soluţie în faţa deficitului de forţă de muncă.

Conform statisticilor oficiale, în prezent circa 1,2 milioane de locuri de muncă sunt vacante în Germania, iar dificultatea de a găsi lucrători calificaţi şi numărul mic al tinerilor dispuşi să urmeze programe îndelungate de pregătire profesională provoacă mari îngrijorări mediului de afaceri din cea mai mare economie a Europei.

Măsurile preconizate se adresează în special lucrătorilor veniţi din afara UE, întrucât cei comunitari beneficiază oricum de libertatea de circulaţie a forţei de muncă. 'Vom ajusta conceptul guvernului federal privind munca specializată şi ne vom concentra pe trei zone: potenţialul de lucrători calificaţi pe plan intern, european şi internaţional', menţionează ministrul de interne Horst Seehofer într-un document elaborat de guvernul de la Berlin şi consultat de agenţia Reuters.

Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), formaţiunea bavareză soră a Uniunii Creştin-Sociale (CDU) a cancelarului Angela Merkel, s-a disociat de aceasta din urmă şi a adoptat o linie dură împotriva politicii de primire a migranţilor. El a promis luna trecută că până în toamnă va propune un proiect de lege privind migraţia lucrătorilor specializaţi.

În documentul consultat de Reuters se mai menţionează că guvernul nu va mai insista ca la angajare societăţile să dea prioritate cetăţenilor germani în faţa celor extracomunitari.

În plus, absolvenţii şi lucrătorii specializaţi din afara UE vor avea posibilitatea de a sta în Germania un anumit interval de timp pentru a-şi căuta un loc de muncă, dacă îndeplinesc unele condiţii de calificare şi de cunoaştere a limbii germane. Ei nu vor putea beneficia în acest interval de timp de accesul la sistemul german de asistenţă socială, dar vor putea să se angajeze pe posturi pentru care sunt supracalificaţi pentru a putea astfel să se întreţină.

De asemenea, conform proiectului avut în vedere, vor fi simplificate procedurile de recunoaştere a calificărilor în Germania, iar guvernul de la Berlin va putea întreprinde campanii publicitare în unele ţări din afara UE pentru a atrage lucrătorii de care economia germană are nevoie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61980414
O ploaie a făcut prăpăd în Ucraina. Autobuz cu pasageri, blocat de ape

O ploaie scurtă, dar abundentă, a provocat inundaţii în oraşul Liov, din vestul Ucrainei.

61980448
Vladimir Putin, întâlnire cu Angela Merkel în Germania. Declarațiile făcute de cei doi

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost întâmpinat sâmbătă seara de cancelarul german Angela Merkel la castelul Meseberg, o reşedinţă a guvernului german situată la 70 km nord de Berlin.

61980409
Erdogan: Turcia nu va capitula în faţa SUA şi se va împotrivi jocurilor economice

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis sâmbătă că ţara sa nu va capitula în faţa ameninţărilor SUA şi va combate “jocurile” care îi afectează economia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.