Franţa: Un suspect arestat după plasarea unui dispozitiv exploziv, fără detonator, în catedrala din Toulouse

62252810
Getty

Un bărbat a plasat vineri în catedrala din Toulouse din sud-vestul Franţei un colet cu un dispozitiv exploziv artizanal, determinând evacuarea acesteia în mijlocul slujbei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Dispozitivul nu avea mecanism de detonare, iar bărbatul a fost reţinut după-amiaza de poliţie, care va încerca să-i înţeleagă motivaţia, a menţionat procurorul regional Samuel Vuelta Simon.

Bărbatul este cunoscut de poliţie pentru condus în stare de ebrietate, ultraj la adresa unui agent şi uz de narcotice şi a mai făcut obiectul unor anchete, dar a fost declarat de două ori ca nefiind responsabil penal, a adăugat procurorul.

O sursă apropiată de anchetă a precizat că deocamdată nu este „privilegiată” pista teroristă.

Paracliserul a relatat pentru France Presse că bărbatul a intrat în lăcaşul de cult în jurul orei 8.30 dimineaţa, cu o cutie sub braţ. „Am crezut că e un curier. A pus coletul pe treptele altarului, m-a împins, a mormăit ceva şi a plecat”, a povestit Aurélien Dreux. Acesta le-a cerut enoriaşilor să plece din catedrală şi a chemat poliţia.

Suspectul a fost prins după câteva ore, într-o suburbie a oraşului.

„Nu am realizat decât ulterior că ar fi putut fi un atentat. Înăuntru nu erau decât circa 40 de persoane, fiind o zi de lucru”, a declarat la rândul său abatele Jean Jacques Rouchi.

„Condamn ferm acest act şi regret faptul că în ţara noastră un lăcaş de rugăciune şi credincioşii săi sunt vizaţi de un dispozitiv exploziv”, a reacţionat arhiepiscopul de Toulouse, Guy de Kerimel, într-un comunicat în care i-a îndemnat pe catolici să „sărbătorească Săptămâna Sfântă cu încredere”.

Ministrul de interne francez Gerald Darmanin, care a menţionat că incidentul „nu a făcut victime” şi suspectul „nu a formulat nicio revendicare”, a reamintit că ministerul său a cerut prefecturilor, poliţiei şi jandarmeriei să dea dovadă de „vigilenţă”.

Lăcaşele de cult fac obiectul unei supravegheri speciale de la valul de atacuri islamiste care au marcat Franţa începând din 2015.

În iulie 2016, un preot catolic a fost înjunghiat mortal într-o biserică dintr-o comună din Rouen, în nord-vestul Franţei.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62252776
Lider polonez, după ce prietenul său Orban a spus că ”nu vede clar ce s-a întâmplat la Bucea”: ”Să meargă la oftalmolog”
Liderul partidului polonez de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, a criticat vineri poziţia premierului ungar Viktor Orban faţă de războiul din Ucraina şi a estimat că din acest motiv Polonia ''va trebui să-şi reconsidere relaţiile cu Ungaria''.  
62252748
Racheta rusă care a lovit gara din Kramatorsk și a ucis 40 de civili ucraineni era inscripționată ”pentru copii”
Racheta lansată de trupele ruse care a ucis 39 de civili, dintre care 4 copii, în gara din orașul Kramatorsk era inscripționată ”pentru copii”, potrivit News.  
62243306
Secretarul general al NATO: Alianța este gata să furnizeze arme Ucrainei câţiva ani
NATO poate furniza Ucrainei arme pentru războiul cu Rusia timp de câţiva ani, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, postului de radio BBC, preluat de Reuters, scrie Agerpres.