François Bayrou a devenit cel mai în vârstă premier al Franţei

62536842
AFP

La 73 de ani, 10 luni şi 27 de zile, François Bayrou a devenit luni cel mai în vârstă prim-ministru al Franţei, potrivit unei baze de date gestionate de AFP.

Bayrou, originar din Béarn l-a detronat pe predecesorul său Michel Barnier, care avea 73 de ani, 10 luni şi 26 de zile la momentul demisiei sale, la 5 decembrie 2024.

În timp ce Franţa se află, din vara anului 2024, într-o situaţie de instabilitate politică, cu un Parlament fragmentat şi fără majoritate, preşedintele Emmanuel Macron a optat pentru două figuri cu experienţă care s-au succedat rapid. Înaintea lor, niciun septuagenar nu condusese vreodată un guvern în cea de-a cincea Republică.

Macron a făcut un mare salt înainte, deoarece Barnier şi Bayrou i-au succedat lui Gabriel Attal, cel mai tânăr prim-ministru al celei de-a cincea Republici, care avea 34 de ani când a fost numit în ianuarie 2024.

La acea vreme, François Bayrou, pe atunci înalt comisar pentru planificare, şi-a exprimat scepticismul cu privire la numirea unui prim-ministru atât de tânăr, considerându-l „lipsit de experienţă pentru a conduce o ţară care trece prin dificultăţi atât de profunde”.

Pentru predecesorul său, Michel Barnier, experienţa nu a fost o garanţie a longevităţii la Matignon, deoarece a avut cel mai scurt mandat de prim-ministru al celei de-a cincea Republici, rămânând în funcţie timp de numai 3 luni.

Din 1959, vârsta medie a prim-miniştrilor la numirea în funcţie a fost de 54 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62519415
NYT: Şeful Pentagonului ar fi dezvăluit informaţii sensibile pe Signal, unde erau incluşi soţia, fratele şi avocatul său
Secretarul apărării din SUA a transmis detalii despre viitoarele lovituri americane din Yemen, pe 15 martie, într-un grup privat de discuţie pe Signal la care au participat soţia, fratele şi avocatul său personal, potrivit The New York Times.
62505895
Trump crede că Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord de pace săptămâna aceasta. „Vor face o avere din afacerile cu SUA”
Preşedintele american Donald Trump este încrezător că Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord în această săptămână pentru a pune capăt conflictului.
62533030
Tarifele vamale. China avertizează: Nu vom accepta acorduri economice încheiate între SUA şi alte ţări pe seama noastră
China afirmă că respectă toate părţile care aleg să rezolve disputele economice şi comerciale cu Statele Unite prin consultări desfăşurate pe picior de egalitate.