Fostul preşedinte angolez Eduardo dos Santos a murit la vârsta de 79 de ani, într-o clinică din Barcelona

62270827
Twitter

Fostul preşedinte angolez Jose Eduardo dos Santos, care a condus a doua ţară din Africa din punctul de vedere al producţiei de petrol timp de aproape patru decenii, a murit vineri, la vârsta de 79 de ani, într-o clinică din Barcelona, scrie AFP. 

"Guvernul angolez anunţă, cu un sentiment de mare durere şi de consternare, decesul" lui Jose Eduardo dos Santos, se menţionează în acest scurt mesaj.

Executivul angolez "se înclină, cu cel mai mare respect şi cea mai mare consideraţie" în faţa acestei figuri istorice care, potrivit guvernului, a prezidat "timp de mulţi ani cu claritate şi umanism destinul naţiunii angoleze, în momente foarte dificile", adaugă comunicatul.

Un doliu naţional de cinci zile a fost decis începând de sâmbătă pentru a-l omagia pe fostul preşedinte.

Fostul preşedinte a murit la orală 11.10 în clinica Teknon din Barcelona în urma unei boli prelungite, a informat preşedinţia ţării.

Un purtător de cuvânt al clinicii în care era internat fostul preşedinte angolez Dos Santos a refuzat să comenteze.

Agenţia portugheză de ştiri Lusa a relatat luna trecută că fostul preşedinte a fost internat într-o unitate de terapie intensivă dintr-o clinică din Barcelona.

Unul dintre cei mai longevivi preşedinţi africani, Jose Eduardo dos Santos s-a retras din fruntea statului în urmă cu cinci ani. Regimul său a fost marcat de un război civil brutal de aproape trei decenii împotriva rebelilor UNITA, susţinuţi de SUA, pe care l-a câştigat în 2002, dar şi de un boom de dezvoltare finanţat din producţia de petrol.

El a fost înlocuit în fruntea statului de preşedintele Joao Lourenco, care deşi provine din aceeaşi formaţiune ca şi Dos Santos, Mişcarea populară pentru eliberarea Angolei (MPLA), şi era succesorul desemnat al fostului preşedinte a trecut rapid la anchetarea acuzaţiilor de corupţie de miliarde de dolari din era Dos Santos, vizându-i în special pe copiii fostului lider angolez.

Fiica sa cea mare Isabel a devenit, potrivit Forbes, cea mai bogată femeie din Africa şi cea mai tânără miliardară, cu o avere de circa 3 milioane de dolari. Între timp, Forbes a scos-o din topurile sale pe Isabel dos Santos, întrucât ea este investigată pentru corupţie şi activele sale sunt îngheţate.

Isabel dos Santos a fost printre altele preşedinta companiei petroliere de stat Sonangol, în timp ce un alt fiu al fostului preşedinte, José Filomeno, a condus un fond suveran de investiţii de 5 miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
Citește și...
62090744
Explozibil descoperit în locuința atacatorului fostului premier Shinzo Abe. Posibilul motiv al asasinatului

Poliţiştii au descoperit mai multe posibile dispozitive explozive în timpul percheziţiei la locuinţa atacatorului fostului premier Shinzo Abe.

62270825
Rechinii lansează atac după atac în SUA. Doi salvamari au fost mușcați de prădători în ultimele zile

Rechinii din Statele Unite ale Americii continuă să facă victime. După ce două femei s-au ales cu răni grave în Florida, prădătorii au atacat acum doi salvamari.

62214858
Soția româncă a lui John Paulson îl dă în judecată și îi cere un miliard de dolari, în procesul de divorț

Soția româncă a lui John Paulson, unul dintre cei mai cunoscuți investitori de pe Wall Street, îl dă în judecată, în cadrul procesului de divorț, și îi cere un miliard de dolari.

Recomandări
Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Drona prabusita suceava
O dronă s-a prăbușit în România. A intrat prin Botoșani și a fost găsită în Suceava. Primele imagini

O dronă a pătruns joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani, și s-a prăbușit în județul Suceava. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.