Fosta iubită a lui Andrew Tate îl acuză de agresiune sexuală și violență fizică

62531582

Andrew Tate se confruntă cu un proces intentat de o fostă iubită, care l-a acuzat de agresiune sexuală și violență fizică.

Brianna Stern, fotomodel, a detaliat într-o plângere depusă la Los Angeles presupuse abuzuri fizice și emoționale care ar fi avut loc pe parcursul relației lor de 10 luni. Aceasta a solicitat și un ordin de restricție împotriva lui Tate, scrie The Guardian. 

Într-o declarație, avocatul lui Tate, Joseph McBride, a spus că clientul său „neagă categoric” acuzațiile și a descris acțiunea lui Stern drept „o încercare flagrantă de a obține bani”.

El a declarat: „Suntem pregătiți să îl apărăm ferm pe Andrew în instanță, unde adevărul va demasca această schemă nefondată.”

Stern susține că a fost atacată de Tate la hotelul Beverly Hills în luna martie, în timpul unei întâlniri care inițial a fost consensuală.

Procesul precizează: „Tate a început să o denigreze verbal pe reclamantă [Stern], așa cum făcea în mod obișnuit – dar de data aceasta mult mai grav, mai agresiv și mai violent. Apoi, Tate a început să o stranguleze pe reclamantă.

În cele din urmă, reclamanta a început să plângă și să îl roage să se oprească. El nu s-a oprit. Tate a continuat să o stranguleze pe reclamantă tot mai tare, aproape făcând-o să-și piardă cunoștința.”

Documentele depuse la instanță descriu cum Tate, care se confruntă și cu acuzații în România, ar fi lovit-o repetat în zona capului și pe partea laterală a feței.

„În tot acest timp, Tate i-a spus în mod repetat că, dacă vreodată îl va trăda, o va ucide,” se arată în proces.

Plângerea descrie și un tipar de presupuse abuzuri emoționale și manipulare, început în 2024, când Stern l-a întâlnit pe Tate după ce a călătorit în România pentru un contract de modelling.

Potrivit acuzațiilor lui Stern, Tate s-a referit la ea ca fiind „proprietatea” lui și a supus-o unor abuzuri verbale, numind-o „idioată”, printre altele, pe durata relației lor.

Într-o declarație publicată pe Instagram, Stern a afirmat că a intentat procesul pentru a se asigura că vocea sa este auzită.

Ea a scris: „De multe ori m-am gândit să-l părăsesc pe Andrew în tăcere și să nu spun nimic, să nu fac nimic, pentru că eram speriată și, sincer, mi-a fost greu să accept că eram abuzată.”

Avocatul McBride a declarat pentru BBC că avocatul lui Stern, Tony Buzbee, care a reprezentat și victime ale unor presupuse agresiuni sexuale comise de Sean „Diddy” Combs, este un „profitor fără scrupule”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Revoltă în SUA după ce secretarul securității interne a purtat un ceas de 50.000 de dolari în megaînchisoarea din El Salvador

Un ceas de 50.000 de dolari purtat de Kristi Noem, secretarul securității interne a SUA, în vizita sa la megaînchisoarea CECOT din El Salvador a stârnit polemici în media- americană. Detaliul a fost complet cenzurat în țara latin-americană.

 

Reacția Danemarcei după ce JD Vance a atacat-o dur în vizita din Groenlanda: ”Nici americanii nu au făcut suficient”

Danemarca "nu apreciază tonul folosit" de vicepreşedintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacţiune a Danemarcei în Groenlanda, a declarat sâmbătă ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen, citat de AFP.

 

Documente militare confidenţiale, găsite împrăştiate pe stradă de către un fan al echipei de fotbal Newcastle

Ministerul britanic al Apărării anunţă că a lansat o anchetă după ce un suporter al echipei de fotbal Newcastle United a găsit documente militare confidenţiale împrăştiate pe o stradă, la Newcastle (nord), relatează AFP.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.