FMI formulează un scenariu sumbru pentru SUA. Ce spune despre o viitoare recesiune

62506113
Getty

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca economia americană să treacă într-o treaptă de viteză mai mică în acest an, pe măsură ce preşedintele Donald Trump continuă cu majorările agresive de tarife vamale.

”Modificările mari de politică care au fost anunţate precum şi datele care încep să vină semnalează o încetinire a activităţii economice de la un ritm foarte puternic în 2024. Chiar şi aşa, recesiunea nu face parte din scenariul nostru de bază", a declarat joi purtătoarea de cuvânt a FMI, Julie Kozack.

Trump a lansat ameninţări privind majorarea tarifelor la o gamă largă de produse, iar unele tarife au intrat deja în vigoare pentru principalii parteneri comerciali Canada, Mexic şi China, în timp ce alte tarife sunt aşteptate începând cu data de 2 aprilie. Administraţia Trump vizează în mod special sectoarele construcţiei de automobile şi metalelor industriale, în ideea de a creşte producţia şi gradul de ocupare în America.

Cele mai recente date publicate joi arată că economia americană a înregistrat un avans de 2,4% în ultimul trimestru al anului trecut, o performanţă mai bună decât se estima anterior. Analiştii prognozează un ritm de creştere mai lent al economiei americane în acest an, pe măsură ce consumatorii şi companiile vor fi afectaţi de războiul comercial declanşat de Trump.

"Suntem în plin proces de evaluare a impactului tuturor acestor anunţuri" cu privire la tarife şi le vom include în update-ul la raportul World Economic Outlook ce va fi publicat în luna aprilie, a spus Kozack. Aceasta a adăugat că instituţia financiară internaţională a demarat o analiză cu privire la modul în care toate aceste mişcări vor afecta ţările şi regiunile, reiterând însă că Mexicul şi Canada ar urma să sufere "cele mai importante efecte negative" dacă tarifele vor fi prelungite.

În luna ianuarie, FMI a prognozat că economia americană va înregistra o creştere de 2,7% în acest an, după un avans de 2,8% în 2024. Noile estimări cuprinse în raportul World Economic Outlook ar urma să fie date publicităţii în data de 22 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62531149
Cum va fi afectată România de taxele comerciale auto de 25% impuse de SUA. Trump, despre UE: „Ne iau bogăția”
Donald Trump ridică din nou miza în războiul comercial cu Europa.  
62531170
Secrete de război și date personale ale liderilor SUA la liber pe internet, echipa Trump vede conspirații. ”Nu dăm doi bani”
Președintele republican al comisiei pentru armată din Senatul american cere Pentagonului o investigație minuțioasă a breșei de securitate de la Casa Albă.  
62528975
Zelenski: Europa va fi reprezentată de Emmanuel Macron şi Keir Starmer la negocierile privind Ucraina
Volodimir Zelenski a declarat joi că reuniunea de la Paris a aliaţilor Kievului a servit la desemnarea preşedintelui francez şi a premierului britanic ca reprezentanţi ai Europei pentru posibile discuţii de pace privind războiul cu Rusia, transmite EFE.