Fiica ilegitimă a Regelui Belgiei luptă pentru titlul de „prințesă”. Cine e Delphine Boël

62147235
Getty

Delphine Boël, a cărei mamă a avut o aventură cu fostul rege al Belgiei, Albert al II-lea, a dus o luptă de șapte ani pentru a dovedi că este fiica acestuia.

Luna viitoare, femeia va afla în instanță dacă va putea folosi titlurile de Înălțimea Sa și Prințesa Belgiei și dacă va putea lua numele tatălui său, împotriva dorinței acestuia, relatează The Guardian.

Delphine Boël, în vârstă de 52 de ani, este artistă și sculptor și provine dintr-o aventură pe care mama ei a avut-o în perioada 1966-1984 cu regele Belgiei.

Regele Albert, în vârstă de 86 de ani, a abdicat de la tron în anul 2013. Acesta a fost obligat să își recunoască fiica după ce Curtea de Justiție de la Bruxelles a ordonat efectuarea unui test ADN.

În ziua abdicării de la tron, mama lui Delphine Boël, Baronesa Sybille de Selys Longchamps a oferit un interviu în care a vorbit pentru prima data despre aventura pe care a avut-o cu regele.

„Credeam că nu pot rămâne însărcinată, așa că nu ne-am protejat. Delphine a fost un copil născut din iubire. Alebrt nu a fost figura paternă, dar era foarte bun cu ea”, a spus mama lui Delphine.

Delphine Boël a petrecut timp cu regele în copilărie și a vrut încă de acum 20 de ani să fie recunoscută legal și public de acesta.

Regele nu a vrut inițial să efectueze testul ADN, dar Curtea de la Bruxelles a amenințat că îl va amenda cu 5.000 de euro pentru fiecare zi în care refuză.

Avocatul femeii a declarat că singurul lucru pe care și-l dorește clienta sa este să fie tratată la fel ca ceilalți copii ai regelui.

„Acele titluri îi aparțin, la fel cum le aparțin celorlalți copii ai Regelui Albert. Clienta mea nu a avut niciodată o altă așteptare decât să fie tratată în același fel ca ceilalți copii ai regelui”, a declarat Marc Uyttendaele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62145323
Țara în care milioane de cazuri de Covid-19 nu au fost detectate, deși se fac un milion de teste pe zi

Milioane de cazuri de Covid-19 nu ar fi fost detectate în India de la începutul pandemiei, conform unui studiu publicat în Jurnalul Indian de Cercetări Medicale.

62144111
Ororile la care l-ar fi supus Kim Jong Un pe unchiul său: „I-a plasat trupul pe scările unei clădiri”

Trupul decapitat al unchiului liderului nord-coreean Kim Jong Un a fost expus ca să fie văzut de înalţi responsabili ai regimului de la Phenian, susţine preşedintele american Donald Trump într-o nouă carte, informează vineri AFP.

62147008
Descoperire uluitoare. În SUA ar fi putut fi 1.000 de persoane infectate cu Covid-19 încă din decembrie

Au început să iasă la iveală tot mai multe dovezi, potrivit cărora pandemia de coronavirus ar fi început înainte să se anunțe oficial acest lucru.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.