Fără controale Schengen pentru turiștii români care se duc în Grecia. Propunerea oficială a unui grup de demnitari

62414383

Un grup de europarlamentari îi propune ministrul imigrației și azilului din Grecia să ridice controlul la frontiera terestră Schengen dintre Grecia, România și Bulgaria, pentru a facilita intrarea turiștilor români și bulgari în Grecia.  

Potrivit unui comunicat, cei care au lansat această propunere sunt europarlamentarii români Dacian Cioloș și Vlad Gheorghe, împreună cu europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos și parlamentarul bulgar Daniel Lorer.

Aceștia îi recomandă oficialului grec să propună - în cadrul reuniunii informale a miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne care se desfășoară în 25 ianuarie - ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria și Grecia.

În zilele de 24-26 ianuarie 2024 are loc, la Egmont Palace, din Bruxelles, sub egida preşedinţiei belgiene a Uniunii, reuniunea informală a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene.

În scrisoarea comună, cei patru demnitari aduc în atenția ministrului Dimitris Kairidis mai multe argumente pentru care acest apel este oportun și prin care solicită ridicarea controalelor cît mai rapid:

”În primul rând, din 2011, Comisia Europeană reiterează sistematic că Bulgaria și România sunt pregătite pentru aderarea deplină la Schengen.

În al doilea rând, Parlamentul European a emis numeroase rezoluții și rapoarte prin care solicită aderarea deplină la Schengen, care au fost susținute de majoritatea absolută a Camerei.

În al treilea rând, reprezentanții sectoarelor turismului grec și HORECA solicită ridicarea controlului la frontierele terestre, pentru a facilita sosirea turiștilor români și bulgari în Grecia. Acesta ar deveni un factor foarte important al dezvoltării economice, în special în părțile de nord ale Greciei, cu condiția ca granița terestră să devină complet deschisă înainte de perioada estivală.

În al patrulea rând, în momentul de față controalele la frontierele terestre dintre cele trei țări care se află oficial în spațiul Schengen aduc încă pierderi uriașe companiilor de transport și turiștilor, în ceea ce privește costurile de călătorie, câștigurile financiare ratate și timpul. Acesta este un factor pe care nu-l putem subestima în contextul crizei economice și inflației fără precedent.

În al cincilea rând, ridicarea frontierei ar îmbunătăți imediat parametrii de mediu ai zonelor în cauză, contribuind astfel la obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2, a poluării aerului și a bolilor conexe”, se arată în scrisoarea comună a aleșilor din cele trei țări, conform sursei citate.

De asemenea, cei patru europarlamentari și parlamentari consideră că ”punerea în aplicare rapidă și decisivă a propunerii va spori încrederea reciprocă existentă între cele trei state membre și va crește eficiența colaborării lor în cadrul UE.

Această propunere răspunde nevoilor cetățenilor și este responsabilitatea noastră să depășim dificultățile și să oferim cetățenilor țărilor noastre beneficii maxime pe baza relațiilor de bună vecinătate”.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62389156
Columbia va declara stare de dezastru natural din cauza incendiilor. Opt incedii pe zi au fost stinse de pompieri

Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a afirmat miercuri că va declara stare de dezastru natural din cauza incendiilor de vegetaţie declanşate pe teritoriul ţării, ceea ce va permite eliberarea unor fonduri destinate luptei cu flăcările. 

62250939
Polonia se pregătește să liberalizeze avortul. ”Primul pas într-un maraton foarte lung”

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat miercuri că, aşa cum a promis în campania electorală, este pregătit să depună un proiect de lege în parlament pentru liberalizarea avortului, relatează AFP şi DPA.

62420350
O bandă de spărgători, foști soldați din Europa de Est, a comis zeci de furturi în Spania. Foloseau tehnici militare

Poliţia spaniolă a anunţat miercuri destructurarea unei grupări criminale compuse din foşti militari provenind din Europa de Est, care se specializase în spargeri de vile de lux în Marbella, sudul Spaniei, potrivit AFP.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.