Piețele energetice din Europa, afectate de explozia de la un terminal de gaz din Austria

×
Publicitate

O explozie survenită marţi dimineaţa la un terminal de gaz din Baumgarten, în estul Austriei, s-a soldat cu un mort şi rănirea mai multor persoane. 

UPDATE 17.00: Incendiul de la terminalul de gaze de la Baumgarten a fost complet stins, marţi după-amiază, în jurul orei locale 14:33, a anunţat compania Gas Connect Austria, potrivit Agerpres.

„Cauza accidentului nu este clară, dar în prezent presupunem că s-a datorat unei probleme tehnice. Tranzitul gazelor prin Austria spre regiunile din sud şi sud-est este în prezent afectat în mod negativ. Operatorii de conducte din ţările vecine au fost informaţi imediat, astfel încât să poată lua la timp măsurii. În numele consiliului executiv şi al tuturor angajaţilor OMV, ne exprimăm compasiunea şi regretul pentru acest incident", informează Gas Connect Austria, companie controlată de grupul energetic austriac OMV.

Piețele energetice din Europa, afectate

Ca urmare a exploziei, preţurile la gaze naturale şi electricitate au crescut, potrivit Bloomberg, citat de Agerpres.

Cotaţiile futures la gaze naturale au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii opt ani în Marea Britanie, ţară care se confruntă deja cu impactul închiderii unei conducte petroliere din Marea Nordului. După două zile de căderi de zăpadă la Londra, temperaturile mai scăzute decât cele normale s-au răspândit din Alpi şi până în ţările scandinave, crescând cerea pentru combustibil de încălzire.

O explozie survenită marţi dimineaţa la terminalul de gaze din Baumgarten, în estul Austriei, s-a soldat cu un mort şi rănirea mai multor persoane. Explozia, ale cărei cauze nu au fost deocamdată identificate, s-a produs la ora 8:45 (7:45 GMT) şi a fost urmată de un incendiu.

Facilitatea din Austria transportă echivalentul a 10% din cererea de gaze naturale a Europei. Italia a avertizat că va declara starea de urgenţă, după ce livrările de gaze naturale din Rusia spre Italia via Austria au fost întrerupte după explozie.

„Este cel mai prost moment posibil pentru un hub de gaze naturale să explodeze, având în vedere că este nevoie de capacitate în perioada de iarnă şi schimbă estimările referitoare la cantitatea de gaze care va fi disponibilă. Dacă vremea se răceşte iar capacitatea nu este disponibilă, cu siguranţă preţurile vor creşte", a declarat Arne Bergvik, analist şef la compania suedeză de utilităţi Jamtkraft AB.

Marea Britanie a resimţit cel mai acut majorarea preţurilor, din cauză că nu are facilităţi de stocare şi interconexiuni cu pieţele din Europa continentală. Cotaţiile futures la gaze în Marea Britanie au crescut cu până la 23%, la 73,7 pence, pentru 100.000 de BTU (unitate de măsură pentru căldură), cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 2013.

Explozia din Austria a afectat şi alte pieţe europene. Cotaţiile la energie electrică în Germania au atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, avansând cu 3,8% la EEX exchange din Leipzig. Preţurile la cărbune au crescut cu 2% până la 90,75 dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel de după luna mai 2013.

 Marea Britanie este mai vulnerabilă decât de obicei în iarna aceasta pentru că Centrica Plc a decis să închidă cea mai mare facilitate de stocare din Marea Britanie după 30 de ani de activitate. Agravând şi mai mult problemele de aprovizionare, compania care gestionează reţeaua de gazoducte din Norvegia a anunţat marţi că livrările de la zăcământul Troll, cel mai mare câmp gazifer offshore din Europa, vor fi diminuate din cauza unor întreruperi neprogramate care afectează şi alte locaţii din Norvegia, principalul furnizor extern de gaze al Marii Britanii.

În mod normal o navă care transportă LNG are nevoie de două săptămâni pentru a ajunge din Qatar în Marea Britanie însă luna aceasta doar o singură navă de acest tip este programată să ajungă în Marea Britanie.

11.55: Explozia, ale cărei cauze nu au fost deocamdată identificate, s-a produs la ora 08.45 (07.45 GMT) şi a fost urmată de un incendiu. "Lucrurile se află sub control", a dat asigurări pentru France Presse purtătorul de cuvânt al poliţiei Edmund Tragschitz, potrivit Agerpres

O persoană a murit şi 18 au fost rănite în urma deflagraţiei, necesitând îngrijiri medicale, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Crucii roşii locale, Sonja Keller.

Poliţia a evocat cifra de 60 de răniţi, între care unul grav. Un purtător de cuvânt al Gas Connect Austria, Armin Teichert, a menţionat pentru dpa că patru lucrători au fost răniţi şi unul este dat dispărut în urma exploziei. Acesta a adăugat că nu poate confirma informaţiile poliţiei privind zeci de răniţi şi că la terminal lucrau circa 50 de oameni.

Cotidianul Kronen Zeitung evocase la rândul său nu mai puţin de 60 de răniţi.

Terminalul de la Baumgarten este principalul centru de distribuţie în Austria pentru gazul natural venit din Rusia şi Norvegia. Instalaţia, inaugurată în 1959 şi având o capacitate anuală de 40 de miliarde de metri cubi, reprezintă unul din principalele "hub"-uri de gaz din Europa centrală, deservind în special nordul Italiei şi sudul Germaniei. Este controlat în proporţie de 51% de grupul energetic austriac OMV.

 

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Andrew şi Tristan Tate urmează să compară în faţa instanţei după arestarea în Florida. Sunt așteptați la tribunalul din Miami

Andrew Tate și fratele său, Tristan, ar urma să compare luni în fața unei instanțe americane, în timp ce poliția britanică solicită extrădarea lor în cadrul unei anchete privind presupuse infracțiuni sexuale, relatează dpa.

Donald Trump trimite înapoi noul avion Air Force One, primit cadou din Qatar, pentru că nu este suficient de securizat

Preşedintele american Donald Trump a explicat duminică faptul că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi îmbunătăţit "la maximum", în urma unor temeri legate de posibile breşe de securitate.

Analiștii avertizează că problemele de pe piaţa de motorină din Europa se vor agrava. „Situația este cu adevărat tensionată”

Piața de motorină din Europa se confruntă cu probleme majore de aprovizionare, potrivit analiștilor Morgan Stanley. Aceștia avertizează asupra marjelor de rafinare la nivel record și a stocurilor scăzute din regiune, transmite Bloomberg.

Recomandări
Ministrul Apărării: A fost publicat Ordinul prin care interviurile din comisiile de selecție MApN se filmează ”în toată țara”

Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, luni, că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care s-a decis ca interviurile din comisiile de selecție ale MApN să fie filmate ”în toată țara, în toate unitățile”.

Fostul premier al României, Florin Cîțu, avertizează: ”Puneți-vă bani deoparte, trebuie să plătiți miliardele în plus”

Fostul premier al României, Florin Cîțu, afirmă într-un mesaj publicat pe Facebook că românii ar trebui să pună bani ”deoparte”, pentru că, în perioada următoare, vor trebui să suporte ”miliardele în plus pentru legea salarizării unitare”.

Bușteniul a fost distrus de viitura extraordinară. Șuvoaiele au săpat în asfalt și au măturat totul în cale

Viitura cu o forță extraordinară care a măturat duminică orașul Bușteni a lăsat în urmă dezastru.