Experții au dat verdictul. Care sunt adevăratele mize ale întâlnirii dintre Joe Biden și Xi Jinping. Ce vor SUA și China

×
Publicitate

Liderii celor mai puternice două state ale lumii se întâlnesc, miercuri seară, la San Francisco, iar Washingtonul speră ca discuțiile să reducă tensiunile în ceea ce mulţi consideră a fi cea mai periculoasă rivalitate de pe Glob.

Subiectele ce vor fi abordate sunt unul mai complicat decât altul, de la războaiele din Ucraina și Fâșia Gaza, la Taiwan, relațiile economice, drepturile omului și inteligența artificială.

Revenit în Statele Unite pentru prima oara după șase ani, Xi Jinping a fost întâmpinat la scara avionului de secretarul Trezoreriei, Janet Yellen. Oaspetele a urcat apoi în limuzina lui, botezată "Steagul roşu" şi s-a îndreptat către San Francisco. Traseul până la hotel a fost presărat de demonstranți, membri ai comunității chineze din Statele Unite.

Unii l-au aplaudat, alții au scandat împotriva lui, denunțând politicile Partidului Comunist Chinez în Tibet, Hong Kong şi faţă de uigurii musulmani.

Când cele două tabere s-au întâlnit, s-a lăsat cu îmbrânceli.

Reporter: "Cum ați defini o întâlnire cu președintele Xi reușită?".

Joe Biden, președintele SUA: "Să revenim la o comunicare normală, să putem ridica telefonul și să vorbim direct unul cu altul în situații de criză, să ne asigurăm că armatele noastre au permanent contacte.

Nu încercăm să ne ne decuplăm de China, ci dorim să schimbăm relația bilaterală în bine. Din punctul meu de vedere, în condițiile în care populația Chinei se confruntă cu dificultăți economice, dacă un cetățean chinez de condiție medie are un loc de muncă plătit decent, toată lumea are de câștigat. Dar nu voi continua să sprijin pe termen lung o poziţie ce presupune că, pentru a investi în China, trebuie să predăm toate secretele noastre comerciale".

Scott Kennedy, expert în China la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale: "E vorba de o relație care să fie gestionabilă. Nu vorbim aici de relații ideale".

Patricia Kim, expert în relațiile dintre SUA și China, Brookings Institution: "Cel mai important rezultat al APEC ar fi un angajament ferm, un semnal din partea ambilor președinți că au de gând să colaboreze pentru a plasa relația americano-chineză pe o traiectorie mai stabilă și mai constructivă".

În contextul alegerilor din Taiwan de anul viitor, este de așteptat că președintele Xi să ceară asigurări că Statele Unite nu vor încuraja elementele pro-independență.

De asemenea, liderul chinez vă încerca, probabil, să-l convingă pe Joe Biden să relaxeze tarifele și controalele în domeniul exporturilor.

Pe de alta parte, Washingtonul are așteptările sale.

Scott Kennedy, expert în China la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale: "Poate China să exercite, în spatele ușilor închise, un pic de presiune asupra lui Vladimir Putin pentru a-l face să înțeleagă că e nevoie să negocieze o pace acceptabilă pentru poporul ucrainean? Poate China să pună presiune asupra Iranului ori a grupării Hamas că să facă un pas înapoi astfel încât să se poată stabiliza situația din Orientul Mijlociu? Riscul de eșec e mare, dar, dacă nu încerci, sigur nu faci niciun progres".

Restabilirea contactelor la nivel militar este un obiectiv major al americanilor.

China a întrerupt contactele militare după ce preşedinta de atunci a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul, în august 2022.

Relaţiile s-au înrăutățit și mai mult după ce Joe Biden a ordonat, în februarie 2023, doborârea unui balon chinezesc ce zbura deasupra teritoriului american.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Armata israeliană, operațiune executată într-un mod „chirurgical” în Spitalul Al-Shifa. Ar fi dat chiar peste „inima” Hamas

Armata israeliană a intrat azi-noapte în spitalul Al-Shifa, cel mai mare din Fâșia Gaza, unde a început o operațiune de căutare a teroriștilor Hamas, care operează din subsolul imensei unități medicale.

„Câini sălbatici care mănâncă cadavre” în fața spitalului din Gaza. Morga a fost închisă după bombardamentele Israelului

Cadavrele palestinienilor au fost „mâncate de câini sălbatici” în fața celui mai mare spital din Gaza, au declarat parlamentarii.  

Jennifer Aniston rupe tăcerea după moartea lui Matthew Perry. Mesajul transmis de actriță pe rețelele de socializare

Jennifer Aniston a rupt tăcerea în ceea ce privește moartea tragică a colegului ei de scenă Matthew Perry.    

Recomandări
Ce se întâmplă dacă PSD spune „nu” Guvernului Mureșan. Cum ar putea premierul desemnat să strângă voturile necesare

Președintele Nicușor Dan a semnat, sâmbătă, decretul prin care îl desemnează, oficial, premier pe Siegfried Mureșan. De luni, acesta va avea la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul Parlamentului. 

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Putin susține din nou că Rusia nu are intenții agresive față de Europa. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin

Emmanuel Macron a cerut vigilență sporită în fața amenințării atacurilor hibride ale Rusiei. Si a cerut elaborarea unui plan de protecție a infrastructurii critice a țării.