”Este un om pios”. Un palestinian de 74 de ani, care conducea chemarea la rugăciune în Gaza, ascundea ostatici israelieni
Familia Aljamal era foarte respectată în tabăra Nuseirat din Gaza. Erau cunoscuți ca membri pioși și proeminenți ai comunității.
Deși vecinii știau că aceștia au legături cu Hamas, ei susțin că nimeni nu ar fi putut ghici cât de profunde erau cu adevărat aceste legături.
Când forțele israeliene au luat cu asalt clădirea familiei Aljamal pe 8 iunie, i-au găsit pe Almog Meir Jan, Andrey Kozlov și Shlomi Ziv, ostatici israelieni care fuseseră capturați la festivalul de muzică Nova pe 7 octombrie, ținuți într-o cameră întunecată.
Experiența celor trei bărbați - alături de cea a lui Noa Argamani, care a fost reținută într-o altă casă din apropiere, aparținând familiei Abu Nar - este ecoul mărturiilor ostaticilor eliberați anterior. Aceștia povestesc faptul că au fost ținuți ostatici în mijlocul populației civile, mai degrabă, decât în vasta rețea de tuneluri a Hamas de sub Gaza.
În urma salvării de luna trecută, vecinii din Nuseirat, o tabără de refugiați din centrul Gazei, au declarat pentru CNN că au fost șocați să afle că Ahmed Aljamal, un medic, și familia sa au ținut ostatici în mijlocul lor.
"Dacă am fi știut, dacă ne-ar fi spus, ne-am fi luat măsuri de siguranță, ne-am fi ascuns sau ne-am fi mutat în altă parte", a declarat un vecin, Abu Muhammad El Tahrawi.
Dr. Aljamal, în vârstă de 74 de ani, era medic generalist și, de asemenea, conducea chemarea la rugăciune la moscheea locală, trezindu-se devreme în fiecare zi pentru a ajunge acolo înainte de zori.
"Este un om pios", a declarat vecinul Abdelrahman El Tahrawi.
"El conducea rugăciunea, apoi se întorcea la casa lui. Nu se amesteca cu oamenii, nu se plângea de alți oameni și nimeni nu se plângea de el. Era un om care își vedea de treaba lui.", a adăugat el.
Abdallah, fiul doctorului Aljamal, în vârstă de 36 de ani, este un jurnalist independent care a scris cel mai recent pentru publicația Palestine Chronicle, cu sediul în SUA, pentru care a trimis regulat reportaje despre războiul din Gaza.
Vecinii au declarat pentru CNN că nu era un secret faptul că familia avea legături cu Hamas.
"Am fost îngrijorați în legătură cu casa Aljamal. Abdallah a fost purtător de cuvânt al Ministerului Muncii din Gaza până în 2022, o funcție încredințată doar membrilor Hamas, potrivit analiștilor politici. De asemenea, el și-a arătat sprijinul pentru grup și pe rețelele de socializare. Pe Facebook, acesta a postat fotografii cu fiul său cel mic îmbrăcat în echipamentul de luptă al brațului armat al Hamas, Brigăzile Qassam, iar la 7 octombrie a lăudat deschis atacul grupării asupra Israelului. Într-o postare video din 2022, Abdallah a lăudat operațiunea Hamas de răpire a soldatului israelian Gilad Shalit, care a fost deținut în Gaza între 2006 și 2011, și a proclamat: "Fraților, noi toți suntem pregătiți să murim pentru rezistență".
Sprijinul public pentru Hamas ca mișcare politică în Gaza a variat între 34 % și 42 % în ultimele șapte luni, potrivit sondajelor Centrului palestinian pentru cercetare în domeniul politicilor și sondajelor.
Sondajele din Gaza se confruntă cu provocări multiple, inclusiv strămutarea populației, reticența oamenilor de a critica public Hamas și riscurile pentru siguranța personală în timp de război.
Potrivit Dr. Mkhaimar Abusada, profesor asociat de științe politice la Universitatea Al-Azhar din Gaza, care este acum stabilit în capitala egipteană Cairo, nivelul real de sprijin pentru Hamas ar putea fi mai scăzut.
O proporție mai mare de locuitori din Gaza sprijină în general rezistența armată, sugerează sondajul, în ciuda celor peste nouă luni de război care au distrus fâșia.
Unele persoane care nu erau afiliate Hamas sau altor grupuri militante palestiniene au luat parte la incursiunea din 7 octombrie în sudul Israelului, trecând prin gardul de frontieră după ce acesta a fost străpuns de luptători - unele furând din comunitățile israeliene, iar altele luând ostatici înapoi în Gaza.
Cel puțin 1 200 de persoane au fost ucise și aproximativ 250 de persoane în total au fost luate din Israel și duse în Fâșia Gaza, potrivit autorităților israeliene.
Un oficial de rang înalt al Hamas a declarat luna trecută pentru CNN că gruparea nu știe câți ostatici sunt încă în viață, sugerând că este posibil să nu aibă o supraveghere completă a locului unde se află aceștia.
Liderul opoziției israeliene, Benny Gantz, a declarat pentru un canal de televiziune israelian că Israelul cunoaște "un număr foarte apropiat" al ostaticilor rămași în viață. În ciuda nivelului de sprijin din Gaza pentru Hamas, care guvernează teritoriul din 2007, mult mai puține persoane ar fi acceptate în cercurile interne de încredere ale mișcării islamiste.
Este puțin probabil ca ostaticii să fie ținuți de civili sub conducerea Hamas, cu excepția cazului în care aceștia au legături foarte puternice cu gruparea și sunt de încredere, potrivit lui Abusada.
"Hamas are încredere în Hamas doar atunci când vine vorba de acele probleme foarte sensibile, cum ar fi ostaticii israelieni", a spus el.
Cu toate acestea, pot exista și alte motive pentru care Hamas a ales să adăpostească ostaticii în case civile.
Hussein Ibish, cercetător rezident senior la Institutul Statelor Arabe din Golf din Washington, a declarat că această abordare se potrivește strategiei Hamas de a face Israelul "să se împotmolească în centrele urbane din Gaza și de a-l împinge într-o contrainsurgență care nu se poate încheia, care este războiul perpetuu pe care Hamas spune că îl dorește".
"Pedepse creative"
Cei trei ostatici care au fost ținuți în clădirea familiei Aljamal au fost ținuți acolo timp de aproximativ șase luni, potrivit lui Andrey Kozlov, care a vorbit săptămâna trecută pentru CNN.
Kozlov a descris abuzurile fizice și psihologice pe care le-a primit din partea gardienilor săi. Unul în special, a spus el, "era un mare fan al pedepselor creative" care, într-o ocazie, l-a forțat să petreacă două zile pe o saltea fără să se miște sau să vorbească, ca pedeapsă pentru că a stat lângă o fereastră deschisă, iar într-o altă ocazie l-a acoperit cu pături în căldura verii pentru că s-a spălat pe mâini cu apă potabilă.
"Încercam să respir prin spațiul dintre saltea și pături", a spus el.
În acest timp, ostaticii puteau auzi familia, inclusiv copiii, desfășurându-și viața de zi cu zi la etajul de jos, potrivit lui Aviram Meir, unchiul lui Almog Meir Jan.