Erdogan respinge categoric planurile lui Trump legate de Gaza: „Nimeni nu are puterea” de a-i expulza pe palestinieni

62518547
Profimedia

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei a respins planul lui Donald Trump de a expulza palestinienii din Fâșia Gaza şi a lăsa Statele Unite să preia controlul enclavei devastată de război,

„Nimeni nu are puterea de a deplasa locuitorii din Gaza afară din patria lor veşnică care există de mii de ani”, a declarat el într-o conferinţă de presă în cursul serii pe aeroportul din Istanbul, înainte de a zbura în Malaezia.

„Gaza, Cisiordania şi Ierusalimul de Est aparţin palestinienilor”, a insistat el.

Propunerea lui Trump de a expulza peste două milioane de persoane care trăiesc în Fâşia Gaza şi să creeze acolo o „Riviera a Orientului Mijlociu” a stârnit un cor de proteste la nivel mondial, în special în lumea arabă şi musulmană.

Trump propunere expulzarea palestinienilor din Gaza

Preşedintele american şi-a anunţat propunerea marţi la o conferinţă de presă comună cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care a salutat-o drept „prima idee bună pe care am auzit-o” despre ceea ce trebuie făcut cu micul teritoriu devastat de război.

Dar pentru preşedintele turc nu are nicio valoare.

„Propunerile privind Gaza prezentate de noua administraţie americană sub presiunea conducerii sioniste nu merită discutate, din punctul nostru de vedere”, a declarat el.

Într-un interviu acordat televiziunii palestiniene mai devreme duminică, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a exclus ideea de a-i forţa pe palestinieni să părăsească Fâşia Gaza.

„Deplasarea palestinienilor este inacceptabilă”, a declarat el, în afirmaţii citate de agenţia de presă Anadolu.

Trump a spus că va face „incredibil” acest teritoriu, dar nu a precizat cum plănuieşte să-i mute pe locuitori.

„Statele Unite vor prelua controlul asupra Fâşiei Gaza şi vom face o treabă bună acolo. Ea ne va aparţin”, a declarat el.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62518525
Anexarea despre care Donald Trump spune că nu glumește: „Pierdem 200 de miliarde de dolari pe an din cauza lor”

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică în timpul spectacolului dinaintea Super Bowl, că este serios în ceea ce priveşte dorinţa sa de anexare a Canadei, relatează AP.

62518517
Ce nu vrea să spună Trump despre discuția purtată recent cu Putin: „Am avut-o. Să spunem doar că am avut-o”

Președintele american Donald Trump a declarat duminică că el crede că SUA fac progrese în discuţiile menite să pună capăt războiului din Ucraina, dar a refuzat să ofere detalii despre comunicarea pe care susţine că ar fi avut-o deja cu Vladimir Putin.

62517031
Donald Trump a impus taxe vamale uriașe, de pe o zi pe alta: 25% la toate importurile de aluminiu și oțel, începând de luni

Statele Unite vor impune de luni taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în ţară, a anunţat duminică preşedintele american Donald Trump, notează AFP.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.