Emisar al UE: Nu se duc încă discuţii cu administraţia Trump cu privire la relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei

62507027
AFP

Uniunea Europeană nu a avut încă o discuţie cu SUA cu privire la o eventuală relaxare a sancţiunilor impuse Rusiei ca parte a unui potenţial acord de încetare a focului, a declarat David O'Sullivan, responsabilul blocului comunitar pentru sancţiuni.

SUA, UE şi alţi parteneri internaţionali au impus sancţiuni stricte împotriva Rusiei de la începutul invaziei sale pe scară largă în 2022 în Ucraina, cu scopul de a-i reduce capacitatea de a purta un război, potrivit The Kyiv Independent.

Potrivit lui O'Sullivan, Washingtonul nu a contactat încă UE în ceea ce priveşte discuţiile referitoare la cererea Rusiei de diminuare a sancţiunilor, una din condiţiile prealabile ale Moscovei la o propunere americană de încetare a focului în Marea Neagră.

Acordul de încetare a focului în Marea Neagră

După două zile de discuţii în Arabia Saudită, Rusia, Ucraina şi SUA au convenit, la 25 martie, asupra unei încetări a focului în Marea Neagră şi asupra unei interdicţii privind loviturile asupra infrastructurii energetice. Cu toate acestea, Moscova insistă asupra faptului că armistiţiul din Marea Neagră va intra în vigoare numai dacă Occidentul va ridica sancţiunile împotriva Rosselhozbank şi a altor instituţii financiare ruse legate de comerţul cu alimente, restabilindu-le accesul la sistemul de plăţi SWIFT.

Washingtonul a agreat să contribuie la facilitarea exporturilor ruseşti de alimente şi îngrăşăminte. Dar un astfel de pas ar necesita un vot unanim al statelor membre ale UE.

O'Sullivan a calificat sancţiunile, într-un interviu pentru Bloomberg TV, drept "o pârghie foarte importantă de influenţă în orice negociere cu Rusia".

„Ar trebui folosită, dar în mod judicios şi lent şi numai în contextul în care s-ar ajunge la o soluţie de pace durabilă şi sustenabilă”, a adăugat el.

UE pregăteşte cel de-al 17-lea pachet de sancţiuni

În pofida cererilor Moscovei, UE a început să pregătească cel de-al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Anitta Hipper, "retragerea necondiţionată" a Rusiei din Ucraina este una dintre principalele precondiţii pentru modificarea sau ridicarea sancţiunilor UE.

Ucraina a fost deja de acord cu o încetare a focului de 30 de zile, propusă de SUA, afirmând la 11 martie că este dispusă să facă un astfel de pas dacă şi Rusia acceptă aceleaşi condiţii. Până acum, Rusia a refuzat, aminteşte The Kyiv Independent.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Motivul pentru care SUA și China nu ar putea intra în război. Politolog american: E atât de evident încât e greu de sesizat

Un război între SUA și China, deși probabil, nu este inevitabil, întrucât cele două super-puteri mondiale sunt, practic, dependente una de alta.  

Ursula von der Leyen: UE este pregătită să negocieze cu SUA în privinţa taxelor și să își apere interesele

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu SUA pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interesele.

Răspunsul lui Trump, chestionat asupra a ceea ce se va întâmpla cu lumea: ”Cred că întrebarea dvs este foarte stupidă”

Într-un climat economic tot mai tensionat, liderii europeni se reunesc luni pentru a dezbate răspunsul Uniunii la noile tarife vamale impuse de Administrația Trump.  

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.