Elev de 18 ani, condamnat la închisoare pe viață în Suedia după ce a ucis două profesoare

62285243

Un tribunal suedez a condamnat joi la închisoare pe viaţă un elev cu vârsta de 18 ani, care a ucis în martie, cu un topor, două profesoare în liceul său, informează AFP.

 

Tânărul a fost arestat la scurt timp după atac în instituţia sa de învăţământ, Latin School din oraşul Malmo, al treilea oraş al Suediei, situat în sudul acestei ţări. Liceul numără mai mult de o mie de elevi şi este cu profil artistic.

"Sunt două crime foarte brutale şi victimele au suferit enorm", a estimat judecătorul Johan Kvart într-un comunicat, adăugând că acest comportament al tânărului nu a putut fi perceput altfel decât "extrem de îngrozitor".

Potrivit surselor judiciare, liceanul este cea mai tânără persoană condamnată la închisoare pe viaţă din istoria modernă a Suediei. Acest verdict intervine după modificarea unei legi ce prevedea pedepse mai uşoare pentru tinerii vinovaţi de crime grave.

Tribunalul din Malmo a anunţat că nu a putut determina motivaţiile clare pentru aceste crime, potrivit Agerpres.

Tânărul a recunoscut faptele şi a declarat la tribunal că el credea că nu are niciun loc în societate, însă îi lipsea curajul ca să se sinucidă şi se gândea că nu va ieşi viu din liceu.

O evaluare psihiatrică a arătat că tânărul suferea de tulburări din spectrul autist, însă potrivit tribunalului nimic nu indică faptul că el suferă de o "afecţiune psihiatrică gravă".

Avocatul tânărului, Anders Elison, a pledat pentru o sentinţă mai blândă din cauza problemelor psihiatrice ale clientului său. El a declarat pentru o mass-media că intenţionează să înainteze apel.

În Suedia, o persoană condamnată la închisoare pe viaţă poate cere după zece ani de detenţie comutarea pedepsei sale în condamnare pe o durată specifică, ceea ce se acordă adesea. În practică, pedepsele la închisoare pe viaţă se limitează în medie la 16 ani de detenţie, potrivit serviciilor penitenciare suedeze.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62263319
Regina Elisabeta, sub supraveghere medicală. Medicii sunt îngrijorați de starea ei de sănătate

Regina Elisabeta a Marii Britanii este sub supraveghere medicală la Balmoral. Doctorii sunt îngrijorați de starea ei de sănătate, a transmis Palatul Buckingham.

62285229
Forţele ruse au început evacuarea femeilor şi copiilor din Kupiansk. „Oraşul este expus atacurilor ucrainene”

Forţele ruse au declanşat joi evacuarea femeilor şi copiilor din oraşul Kupiansk, un important nod rutier în regiunea Harkov (estul Ucrainei), invocând ca motiv contraofensiva armatei ucrainene, relatează DPA.

62285230
Masacru în SUA. Un tânăr a transmis LIVE cum ucide oameni la întâmplare, pe stradă VIDEO

Patru persoane au fost ucise, iar alte cel puţin trei au fost rănite într-un atac armat care a durat mai multe ore, miercuri, la Memphis, în statul american Tennessee (sud-est), anunţă poliţia locală, care l-a arestat pe presupusul atacator, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.