Dușmanul lui Putin avertizează: „Rusia a 'câştigat' în Georgia şi este 'pe cale' să facă acelaşi lucru în Moldova”

62492009
Shutterstock

Occidentul ar trebui să recunoască faptul că Rusia a ''câştigat'' în Georgia şi este pe cale să facă acelaşi lucru în Republica Moldova dacă nu se renunţă la retorica occidentală privind depăşirea liniilor roşii, a spus Volodimir Zelenski.

''Trebuie să recunoaştem că în Georgia, astăzi, Rusia a câştigat. Întâi, ei au luat o parte din Georgia, apoi au schimbat politica, guvernul. Şi acum (Georgia) are un guvern pro-rus'', a spus şeful statului ucrainean într-un mesaj video difuzat miercuri.

El a adăugat că Rusia este ''pe cale'' să facă acelaşi lucru în Republica Moldova.

''Şi vor face asta, dacă, evident, Occidentul nu va opri dialogul (împotriva) depăşirii liniilor roşii'', a afirmat Zelenski.

Aceste acuzaţii de amestec al Rusiei în viaţa politică georgiană urmează celor aduse marţi de Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Zelenski, potrivit cărora Kremlinul a acţionat pentru a ''sabota alegerile din Ucraina şi Georgia''.

Georgia, ţară cu puţin sub patru milioane de locuitori, a fost în luna mai scena unor ample manifestaţii contra unei legi privind ''influenţa străină'', act normativ criticat de Occident şi inspirat din legea rusă privind ''agenţii străinătăţii'', utilizată pentru a reprima vocile disidente.

Partidul aflat la putere, Visul Georgian, se apără în mod public de orice politică prorusă, dând asigurări că menţine ca ''prioritate'' aderarea Georgiei la Uniunea Europeană, un obiectiv înscris în Constituţie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62345297
Cutremur puternic înregistrat miercuri după-amiază. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost înregistrat miercuri după-amiază, anunță Centrul Seismologic European-Mediteranean (EMSC).
62468535
Cinci români ar fi dați dispăruți în Spania, după inundațiile catastrofale. Reacția MAE
Cinci români ar fi fost dați dispăruți în urma inundațiilor catastrofale din Spania. Consulatul României verifică informațiile la autoritățile locale.
62494804
UE are nevoie de propria sa agenție de informații - raport. Care sunt șansele înființării unui CIA european
Fostul președinte finlandez Sauli Niinistö consideră că UE are nevoie de propria sa versiune a CIA pentru a ajuta țările să se ferească de amenințări, sabotori și agenți străini care operează pe teritoriul său.